Elevii de la Liceul George Apostu din Bacău au fost instruiți cum să reacționeze în caz de cutremur. Profesoara Dana Bîrzu, coordonator de proiecte și programe educative și extraculiculare, a organizat ieri, în sala Ateneu, un eveniment cu caracter informativ și educațional privind comportamentul uman în cazul producerii unor seisme majore. Ca invitați au participat Milon Sava, de la Bîrlad, inginer geolog și doctorand în managementul proiectelor educaționale, și inspectorul școlar Dumitru Ficuță. Programul se va desfășura pe o perioadă mai îndelungată, pentru a-și putea atinge scopul, acela de a informa și educa cît mai mulți dintre noi asupra atitudinii în timpul și după o calamitate naturală.
Milon Sava le-a pomenit copiilor și profesorilor de cutremurele din 1940, 1977 și 1986, dezastre care și-au pus amprenta pe viața a mii de oameni. Informațiile au curs împreună cu imagini filmate după cutremurul din ’77. S-au amintit cele cinci zone seismice din România, punîndu-se accentul pe zona Vrancei, care centralizeză opt la sută din totalul fenomenelor seismice din țară. „Sperăm că, prin acest program, copiii vor învăța și vor sti cum să acționeze în cazul unor asemenea dezastre, ne punem bazele în ei, pentru că sînt mai receptivi și mai abili. A dovedit asta copilul din Tailanda care a sesizat apropierea valului Tsunami și a avertizat o mulțime de lume, reușind să salveze niște vieți”, a spus Dana Bîrzu. (Doina TIMUȘ)
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.