• deși cererea a fost făcută la sfîrșitul lunii trecute, asupra gestului judecătorului a fost păstrată o discreție absolută • Lili Irimia spune că motivele demisiei au fost strict de ordin personal și că nu a dorit să se facă vîlvă asupra acestei decizii • cererea de eliberare din funcție ar putea fi analizată la sfîrșitul acestei luni de Consiliul Suprem al Magistraturii
Lili Irimia, vicepreședintele Tribunalului Bacău, și-a dat demisia din funcție printr-o cerere adresată Curții de Apel Bacău la sfîrșitul lunii aprilie. Deși cererea ei a fost înregistrată de atîta vreme, decizia este cunoscută doar de puțină lume. În mare parte, asta se datorează chiar demisionarei, care a dorit să nu se facă vîlvă asupra gestului ei și, mai ales, să nu fie interpretat în fel și chip. Cu toate acestea, zvonuri despre motivele demisiei circulă din abundență pe culoarele Tribunalului, fapt ce a determinat-o pe Lili Irimia să facă declarații oficiale cu privire la cererea ei. „Mi-am cerut, într-adevăr, eliberarea din funcție din motive strict personale. Acestea nu sînt legate nici de sănătate și nici de eventualele presupuneri că ar fi existat conflicte profesionale între mine și colegi”, ne-a declarat judecătorul băcăuan. Ea suține că la baza acestei decizii a stat și faptul că are din ce în ce mai puțin timp pentru a se dedica familiei, dar și studiului profesional.
Președintele Curții de Apel Bacău, judecătorul Liliana Ciobanu, confirmă că demisia înaintă de Lili Irimia a fost depusă la Curtea de Apel Bacău, și apoi, conform procedurii, a fost înaintată la Ministerul Justiției. „Această cerere va fi supusă discuției Consiliului Superior al Magistraturii (CSM), instituția care va decide eliberarea ei din funcție. Trebuie să mai precizez că aproape concomitent cu cererea de demisie a fost depusă și o cerere de participare la concursul pentru un post de judecător la Curtea de Apel Bacău”, ne-a declarat Liliana Ciobanu, președintele Curții de Apel Bacău. Cererea de eliberare din funcție a judecătorului băcăuan ar putea fi pusă în discuție la următoarea ședință a CSM, programată la sfîrșitul acestei luni. (Mirela ROMANEȚ)
Lasă un răspuns