Rectorul Gogu Ghiorghiță a primit cadouri cît pentru o expoziție

Administrator

Cînd va termina cu reparațiile capitale ce se efectuează în toată Universitatea, inclusiv în biroul său, profesorul universitar Gogu Ghiorghiță, rectorul instituției, va avea ceva de treabă. Aceasta pentru că, în decurs de o oră, patrimoniul i s-a îmbogățit cu cîteva zeci de produse, care mai de care mai interesante: vederi, diplome, medalii, sculpturi. „La aniversarea a 45 de ani de învățămînt superior la Bacău, am primit o sumedenie de cadouri din partea colegilor din țară: de la diplome și medalii, pînă la lucrări ale unor artiști plastici consacrați în zonele respective. Toate s-au dovedit a fi extraordinare, mai ales că au fost dăruite din partea universităților cu care avem relații de colaborare”, ne-a declarat prof. univ. dr. Gogu Gheorghiță. Fire altruistă, rectorul are de gînd să expună toate cadourile deosebite într-o vitrină din biroul său. Dar nu pentru prea multă vreme. „Ne-am gîndit și la un eventual muzeu, dar nu știu în ce măsură ar fi necesar așa devreme. Cînd o să avem un secol de tradiție, cine știe?”, a mai spus rectorul Ghiorghiță. (Constantin GHERASIM)
laborare”, ne-a declar

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.