încă un accident în „curba morții” de la Racova
Două persoane au scăpat miraculos cu viață, după ce autocamionul în care se aflau s-a răsturnat. Accidentul s-a petrecut sîmbătă dimineața, într-o curbă deosebit de periculoasă din Racova, pe care localnicii o numesc „curba morții”. Adrian S., de 35 de ani, care conducea autocamionul BC 50 AIN, nu a redus viteza la intrarea în curbă, a pierdut controlul volanului și camionul s-a răsturnat cu roțile în sus. Șoferul a reușit să iasă, iar pentru scoaterea Marianei B., de 35 de ani, pasageră în cabină, echipajul de descarcerare a avut nevoie de peste două ore. Ambele persoane au scăpat fără fracturi, însă au fost internate în spital cu politraumatisme și contuzii. în accident au mai murit și sute de pui de găină ce ce aflau în camion. Acesta este cel de-al doilea accident grav care s-a petrecut doar în acest an în „curba morții”. De fiecare dată a fost implicată o mașină de la Agricola International. (Florin CRĂCIUN)
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.