Inspectoratul Școlar Județan Bacău va găzdui, astăzi, prima rundă a concursului pentru ocuparea posturilor de directori de școli. Gheața va fi spartă de cei trei candidați – Viorel Antohi, Aurica Nistor și Neculai Popescu – la șefia Liceului Sportiv „Nadia Comăneci” din Onești, după care vor intra în examen profesorii Bogdan Milon și Gheorghe Mocanu, adică aspiranții la funcția de director al CSS Bacău. De aici încolo, prima zi a concursului amintit se anunță a fi cît se poate de liniștită, în condițiile în care profesorii Mircea Agape, Dana Enache, Teodora Șotcan, Cicerone Zaharia, Ruxanda Iosipescu, Adrian Sergentu și Carmen Șopîrtoc vor candida de unii singuri pentru directoratul de la CSS Onești, Colegiul Economic „Ion Ghica”, Colegiul Național „Costache Negri” Tg. Ocna, Palatul Copiilor, Centrul Județean de Asistență Psihopedagogică, Grupul Școlar Auto Onești, respectiv Școala de Arte și Meserii din Poduri. Concursul pentru ocuparea posturilor de directori va continua pînă pe 11 noiembrie inclusiv, ultimele intrînd în examen candidatele pentru șefia grădinițelor. (Eduard CUCU)
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.