Piața agroalimentară din Moinești nu a cunoscut o animație deosebită, ieri, chiar dacă a fost zi de tîrg. Motivul principal al lipsei de cumpărători l-a constituit, probabil, creșterea prețurilor la aproape toate produsele expuse la vînzare. Astfel, un kilogram de cartofi costa între 8 și 10 mii de lei, în cazul acestora, „bonusul” fiind aplicat celor care achiziționau cantități mai mari. Un kilogram de ceapă sau de morcovi se putea cumpăra cu cel puțin 15 mii de lei. Doritorii de ardei grași sau gogoșari erau obligați să plătească între 30 și 40 mii lei pentru un kilogram, în funcție de calitate sau de dibăcia de a negocia. Se mai găseau gogonele, cele mai ieftine la 20 mii de lei kilogramul, iar pentru aceeași cantitate de conopidă se achită 30 mii de lei. Roșiile săriseră la 40 mii de lei pe kilogram, în schimb, la grămezile de varză, prețurile erau invariabile, 4 sau 5 mii de lei pentru un kilogram, iar la varza roșie se roteau în jurul a 20 mii de lei. în sectorul rezervat fructelor, tronau merele cu prețuri variind între 16 și 35 mii de lei per kilogram. (Mihai VIERIU)
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.