Sărbătoarea petrochimiștilor, stabilită prin tradiție astăzi, 8 noiembrie, de Sf. Arhangheli Mihail și Gavrilă, la nivelul Federației Sindicatelor Libere din Chimie și Petrochimie „Lazăr Edeleanu”, este marcată cu sobrietate la Rafo și Carom Onești. „Evenimentul ne-a surprins în condiții aparte, la Rafo – ne-a spus liderul sindicatului Rafinorul, Ion Marian. Abia i-am condus pe ultimul drum pe trei dintre colegii noștri. Nu-i loc pentru sărbătoare în sufletele noastre. Vom marca Ziua Petrochimistului doar cu o zi liberă, plătită, pentru toți salariații, și cu un premiu care se acordă, conform Contractului Colectiv de Muncă, în salariu”. De sărbătoare nu mai poate fi vorba nici la Carom, unde societatea se află în faliment și unde se așteaptă intervenția unor investitori care să cumpere societatea și care să redeschidă procesul de producție. „Nu ne-am aflat niciodată într-o situație mai grea ca acum – ne-a declarat președintele sindicatului «Carom», Vasilică Udrea. Și nu cred că alt sindicat s-a aflat într-o situație similară. Apele nu sînt limpezi la Carom. De obicei, pentru Ziua Petrochimistului se organizau evenimente la nivel de Federație sindicală. Salariații aveau o zi liberă, se mai dădeau și premii. Acum, nu știu ce poate hotărî lichidatorul, pentru că noi nu mai avem Contract Colectiv de Muncă”.
Ieri, la Rafo a avut loc o reconstituire a tragicului accident petrecut pe 1 noiembrie, în care și-au pierdut viața trei muncitori. Acțiunea a fost realizată de inspectorii de muncă și de către procurorii care anchetează evenimentele de acum o săptămînă. (Petru DONE)
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.