Aeroportul Bacău, fata fără zestre și fără pețitori

Administrator

Aeroportul Bacău a ajuns precum fata gata de măritat, cu pregătirile făcute, dar căreia îi lipsesc două lucruri importante: zestrea și mirele. De mai mulți ani, aici s-au perindat numeroși oameni de afaceri, interesați de o posibilă investiție. Problemele cu pista, situația juridică a terenului, aerogara mică, i-au determinat pe aceștia să se mulțumească doar cu vizita. La aeroport au ajuns chinezi, în delegații organizate, interesați să investească. Americanii au făcut un studiu de fezabilitate. Toate însă au rămas la stadiul de proiecte, iar investițiile s-au realizat numai cu fonduri proprii sau, mai nou, prin împrumut bancar. Singurele realizări cu străinii au fost contractele cu operatorii aerieni.
Aeroportul Bacău aparține de Consiliul Județean (CJ) Bacău. Acesta nu este, însă, o gaură neagră la bugetul instituției, ca alte organisme aflate în subordinea CJ Bacău, deoarece banii realizați an de an ajung pentru plata salariilor, întreținere, dar nu și pentru investiții majore. „Aeroportul este o instituție care aduce bani, se finanțează și nu trebuie să dăm noi an de an. Dar din acești bani nu se pot face investiții capitale, cum ar fi în pistă. De altfel, extinderea aerogării și modernizarea ei nu au putut fi realizate din fondurile lor, ci din împrumutul pe care l-am contractat noi în cele două bănci”, ne-a declarat Dragoș Benea, președintele Consiliului Județean.

Nici un leu de la Guvern

Aeroportul Bacău nu a avut șansa nici să fie finanțat de la Guvern, așa cum au obținut bani alte aeroporturi din țară. Și asta nu pentru că nu s-au cerut fonduri. Tentative au existat, dar pînă acum nu s-a alocat nimic. La un moment dat, s-a pus problema unui lobby al parlamentarilor de Bacău, care să pună toți umărul pentru obținerea unei finanțări. Dar și această ideea a murit din fașă. „Am solicitat bani de la Guvern pentru investiții majore în aeroport, cu zecile de miliarde, dar mereu răspunsul primit a fost negativ. Așa că ne-am descurcat pe plan local”, a mai spus președintele Benea.

Retrocedările, altă piatră de moară

Peste toate aceste probleme s-a mai ivit una, demnă de luat în calcul, care ar putea dărîma toate planurile. Familia Vrabie revendică suprafețe de teren de sub aeroport. Ei solicită 26.000 de metri pătrați de pămînt, fîșii de teren pe care sînt amplasate hidroforul, o porțiune din aerogară și o parcelă din zona de securitate și protecție a aeroportului. Cererea lor de retrocedare a ajuns în instanță, deoarece șefii CJ Bacău au considerat că actele aduse de aceștia nu sînt concludente și, ca urmare, nici nu au vrut să audă de retrocedare sau de oferirea unui amplasament la schimb. „Acest caz a ajuns în instanță, dar nu cred că va afecta cu nimic proiectele noastre. Prefer să nu merg pe ideea că instanța va sprijini cererea lor și de aceea am vrut să eliminăm niște etape și să nu așteptăm verdictul justiției”, a mai spus Benea.

O poartă spre Europa

în ciuda lipsei de investitori de marcă, Aeroportul Bacău reprezintă o poartă de comunicare a acestei zone cu Uniunea Europeană. De pe pistele băcăuane decolează, pe parcursul unei săptămîni, peste 30 de zboruri cu destinații europene. Mai mult, numărul companiilor care sînt implicate în oferta de deplăsări cu avionul a ajuns în această toamnă la patru. „Prin intermediul companiilor aeriene Tarom, Carpatair, Blueair și Clubair, de pe Aeroportul din Bacău pleacă zboruri spre Atena, Madrid, Londra, Munchen, Paris, Praga, Roma, Torino, Verona, Frankfurt, Bruxelles, Milano, dar și spre rute interne, cu ar fi Suceava, Timișoara și București”, ne-a declarat Lucian Sion, director tehnic al Aeroportului Bacău. Unele zboruri, cum sînt cele ale companiilor Carpatair sau Clubair, fac escală la Timișoara, altele, cum e cazul celor Tarom, se opresc la Otopeni, în timp ce Blueair efectuează curse directe către destinațiile externe. Numărul pasagerilor care trec pragul Aeroportului din Bacău a crescut atît ca urmare a diversificării direcțiilor, cît și a prețurilor. „în momentul de față, Aeroportul Bacău înregistrează, în medie, peste 3.000 de pasageri pe lună”, după cum a estimat Cristian Stanciu, directorul Aeroportului.

Ultima soluție, consultanță de specialitate

în aceste condiții, pentru Aeroportul Bacău trebuie să se găsească urgent soluții, dată fiind importanța lui, dar și concurența cu altele din Moldova. Un aeroport „viu” aduce după sine și o economie puternică în județ. Importanța lui va crește considerabil de la anul, odată cu integrarea în Uniunea Europeană a țării noastre. Asta dacă va fi pe gustul europenilor, însă, în forma actuală, șansele sînt destul de mici. De aceea, șefii CJ Bacău au schimbat strategia în ceea ce privește Aeroportul Bacău. Ei au renunțat să mai orbecăie după potențiali investitori prin lume și acum caută alte soluții. „Consiliul Județean va scoate la licitație activitatea de consultanță, în vederea concesionării Aeroportului. Vom invita cele mai puternice firme de consultanță din acest domeniu, cu experiență. Această firmă va consilia instituția noastră și va găsi investitorul. Ea va fi plătită după modelul comisionului de succes. în prezent, se lucrează la caietul de sarcini”, a precizat Dragoș Benea. Șefii județului speră ca pînă al sfîrșitul anului să se știe, deja, care va fi firma de consultanță. (Claudiu TĂNĂSESCU, Constantin GHERASIM)unei finanțări. Dar și această ideea

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.