O casă pe un fragment de stradă

Casa Bacovia e un caz oarecum fericit de casă memorială. Pentru că, pe strada Bacovia, nu s-au construit blocuri și imobilul se află într-un ambient apropiat de cel originar. Pe strada Nicu Enea însă se află Casa memorială „Nicu Enea”, iar aici lucrurile stau cu totul altfel. Căsuța aceasta cu un etaj, ca un paralepiped, lipsită de fațadă, ori cu o fațadă necizelată, a nimerit în apropierea marilor blocuri din Bacău. Blocurile n-o înconjoară, totuși, păstrează oarece distanță respectuoasă, ceea nu înseamnă însă că imaginea nu îi e afectată. Ea a rămas într-un soi de colț izolat, pe o rămășiță de stradă. Seamănă mai degrabă cu o cazemată. Pătrățoasă, fără eleganța culelor de odinioară, care aveau elemente ornamentale și unele linii curbe, ea pare totuși o culă făcută pentru apărare. Sus, la etaj, se afla atelierul pictorului și un dormitor, iar la parter se afla sufrageria. Dar casa aceasta zidită în ideea purei funcționalități, lipsită de ornamente și elemente arhitecturale, are meritul de a păstra viu numele pictorului. Nicu Enea a locuit și a lucrat în ea timp de peste treizeci de ani, începând din 1929 și până în 1960 (anul morții sale). Iar ideea soției sale, profesoara Elvira Enea de a dona imobilul și circa 350 de lucrări (pictură și grafică) Muzeului Județean de Istorie și Artă din Bacău (azi Complexul Muzeal Iulian Antonescu), s-a dovedit profitabilă pentru pictor. Probabil nimic mai mult nu i-ar fi putut menține vie memoria. Chiar dacă nu foarte vizitată, casa există în conștiința băcăuanilor. Ei îi cunosc poziția, îi cunosc menirea, îi cunosc fostul proprietar. Dacă nu au decât rar ocazia să vadă opera pictorului, casa e o prezență permanentă, e unul din reperele culturale ale orașului. Iar în curtea ei mică, poți vedea o sculptură în piatră, ce reprezintă bustul pictorului, realizat de fratele acestuia, artistul Nicolae Enea… Poate că tocmai aerul rustic al Casei memoriale Nicu Enea face imobilul mai vizibil decât ar fi altfel. Ceea ce nu înseamnă că renovării efectuate de curând, în 2004, nu ar trebui să-i urmeze și altă investiție, care să apropie aspectul clădirii de felul în care arăta în anul 1960. Pentru că ambientul ei nu mai poate fi reconstruit. E istorie. Casa Nicu Enea va rămâne veșnic (în felul în care putem înțelege, la scară umană, veșnicia), o casă pe-un fragment de stradă păstrată din vechea stradă, tocmai datorită existenței casei pictorului. Un decupaj dintr-un vechi peisaj băcăuan, un fragment de istorie din istoria orașului, un locușor în care memoria pictorului, de ar mai trăi, ar putea rezona, ca și memoria acelor puțini oameni ce au trăit pe acea stradă și mai sunt încă în viață. Pentru noi, locuitorii de azi ai Bacăului, acest locușor e unul parcă desprins din altă lume. Și poate că această altă lume se naște din lumea artei pictorului, care a impregnat un colțișor de univers cu frumuseți cromatice și bogății de compoziții în tablouri ce adună peisaje, flori, nuduri și, nu în ultimul rând, autoportrete. Lumea reală și cea imaginară se întrepătrund la această adresă: a strda Nicu Enea nr. 31. (Dan PERȘA)

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!