Varietăți critice

Dies irae

Constantin CĂLIN

Una din expresiile cele mai frecvente, mai enigmatice și mai tulburătoare care se întîlnește în Biblie e, fără îndoială, „ziua aceea”. în ea sînt concentrate toate profețiile sumbre, toate spaimele și aprehensiunile escatologice. „Ziua aceea” – spun atît profeții, cît și unii dintre apostoli – va fi o „zi rea”, o „zi a durerii”. Atunci ordinea cosmică va fi răsturnată, binele și frumosul se vor preface în contrariile lor, iar bucuria în tristețe: „Iar în ziua aceea, zice Domnul Dumnezeu, voi apune soarele în miezul zilei și voi întuneca pămîntul în zi luminoasă;/ Voi preface praznicile voastre în jelire și toate cîntările voastre în tînguire; pe toate coapsele voi pune sac și pleșuve vor fi toate capetele; voi înteți jalea ca pentru cel unul-născut și sfîrșitul va fi o zi de deznădejde!” (Amos 8, 9-10) Sofonie (1, 15 – 16) o definește la fel: „Zi de mînie este ziua aceea, zi de strîmtoare și de jale, zi de pustiire și de nimicire, zi de întuneric și de beznă, zi de nori și de negură;/ Zi cu sunet de trîmbiță și de strigăte de război împotriva cetăților întărite și a turnurilor înalte”. „Ziua aceea” e „ziua judecății”, a mărturiilor și a pedepselor, „ziua urgiei”, năpraznică: «Voi nimici totul de pe fața pămîntului», zice Domnul. «Voi nimici oamenii și dobitoacele, păsările cerului și peștii mării. Voi face să se poticnească nelegiuiții și voi pierde pe oameni de pe fața pămîntului»”. (Ibidem 1, 2-3). „Vedenia” ei este și mai teribilă la Petru (II, 3, 10): „cerurile vor pieri cu vuiet mare; stihiile, arzînd, se vor desface, și pămîntul și lucrurile de pe el vor arde cu totul”. în „Epistola către evrei” (10, 24 – 25), Pavel crede în iminența ei; ulterior, și Ioan, în „Apocalipsa” (22, 10): „Apoi mi-a zis: Să nu pecetluiești cuvintele proorociei acestei cărți, căci vremea este aproape”.
„Ziua aceea” a constituit mereu un avertisment și o amenințare. Cu ea s-a făcut religie, morală și pedagogie. Categoric, e una dintre expresiile cele mai eficiente pentru a induce neliniște, teamă, groază. Reușita ei rezultă din indeterminare sau, mai exact, din echilibrul subtil, perfect dintre certitudine și vag. „Proorocia” e mai sugestivă decît prognoza. Invalidate, prognozele se uită, în schimb „proorocia” rămîne. „Ziua aceea” se deosebește de celelalte zile tocmai prin faptul că scapă planificării umane: „va veni ca un fur” (Petru, loc. cit.), neanunțată. Dacă n-a venit încă, aceasta nu înseamnă că nu va veni niciodată; amînarea nu liniștește, ci, din contra, sporește tensiunea așteptării. Poate fi azi, mîine, poimîine, oricînd.
Ideea de „ziua aceea” se potrivește cu nesiguranța care prezidează deopotrivă existența indivizilor, a popoarelor, a omenirii. Nimic nu-i static, definitiv; nici o explicație nu-i fără rest. Biologul se întreabă „de unde vine «genomul»?, fizicianul ce leagă „cărămizile materiei”?, astronomul dacă galaxia pe care a descoperit-o recent e și ultima? etc. Paradoxal, în timp ce teoriile se modifică ori se anulează una pe alta, „ziua aceea” stă fixă pe orizontul memoriei. E un ghimpe permanent pentru trufie, ambiții, lăcomie. „în ziua mîniei, bogăția nu slujește la nimic”. (Proverbe 11, 4). Și nici rangurile. Implacabilă, „ziua aceea” e un „memento mori”, un corectiv moral, o chemare la responsabilitate: amintește oricui că, vorba cronicarului, va trebui să dea seama de ale sale. Avizează că nimic nu va fi iertat, că va fi o judecată finală și o contabilitate finală. Nu acum, – altă dată; nu aci, – dincolo.
în vremurile biblice, expresia „ziua aceea” suna, fără îndoială, dramatic, zguduia sufletele, îngrijora. Care-i azi impactul ei asupra conștiințelor? Redus și inegal. Emoțiile legate de „ziua aceea” sînt episodice și superficiale, se resimt – eventual – după un tsunami, un cutremur, o mare inundație sau după anunțarea trecerii prin apropierea pămîntului a vreunui asteroid. înfiorarea durează însă puțin, și nu la toți. E o lume care se gîndește la „ziua aceea” și o lume care o ignoră; o lume ce se știe vremelnică și o lume ce se consideră eternă. Ele nu sînt separate, ci coexistă într-un amestec inextricabil; sînt contemporane, dar profund diferite. Pare vulgar, probabil, totuși principala sursă a deosebirilor o constituie cel mai ades starea materială. Pentru unii – și, vai, aceștia sînt foarte mulți! – nițel bine e de ajuns ca să uite atît de judecata zilei de azi, cît și de judecata din „ziua aceea”. Cu antenele îndreptate exclusiv spre divertisment nu se poate percepe gravitatea. e în tînguire; pe toate coap

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!