Academia Română vrea 200 de hectare de pădure la Ștefan cel Mare

Administrator

Academia Română și-a revendicat fostele proprietăți din comuna Ștefan cel Mare. Reprezentanții Academiei au depus încă de anul trecut o silicitare de retrocedare la primăria din comună, prin care au cerut să li se înapoieze o suprafață de teren forestier de 200 de hectare. Actele au fost analizate de comisia locală de fond funciar și acum se așteaptă decizia de validare sau invalidare. „Dosarul de retrocedare depus de Academia Română a fost trimis la Comisia Județeană de Fond Funciar. Deocamdată nu am primit nici un răspuns de aici, dar probabil cererea va fi validată, pentru că actele depuse la dosar sînt în regulă”, ne-a declarat Ion Vlasie, primarul din Ștefan cel Mare. De altfel, Academia Română a mai primit în zona Ștefan cel Mare șase hectare de teren arabil în 2001, cînd a depus o altă cerere de retrocedare. Speranțele mai multor locuitori din comună de a-și primi înapoi o parte din pămînturile confiscate de regimul comunist depind acum de bunăvoința vechilor proprietari, dacă aceștia doresc să păstreze pămîntul sau să îl lase comunității. Primarul comunei Ștefan cel Mare spune că Academia ar putea dona pămîntul sătenilor, dar ultimele discuții legate de posibila cedare în favoarea localnicilor a terenurilor Academiei a avut-o cu reprezentanții acestei instituții în urmă cu cîteva luni. De atunci, însă, nu s-a mai luat legătura cu nimeni, iar discuția a rămas în aer. „Cei de la Academia nu au venit să își facă titlul de proprietate nici pentru cele șase hecatre de teren arabil validate în 2001, iar pămîntul stă acum pîrloagă. I-am contactat și au spus că vor trimite un reprezentant, dar așteaptă să li se valideze toate cererile depuse în țară și la urmă să facă titlurile de proprietate pentru toate revendicările”, a precizat Ion Vlasie. La Ștefan cel Mare, terenul forestier revendicat de Academia este liber, așa că poate fi oricînd validată posesia. (Claudiu TĂNĂSESCU)

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.