Vin vremuri grele pentru fostul premier, Arian Năstase. DNA l-a trimis în judecată pentru luare de mită în forma continuată, șantaj și trafic de influență, alături de pe Dana Năstase, pentru complicitate la luare de mită și alte doua infracțiuni, pe Irina Jianu, pentru dare de mită și pe Cristian Mihail Vasile, administrator Eurografica. Năstase a declarat, pentru Realitatea TV: „Felul în care s-a acționat arată că în România nu există stat de drept. Sigur că voi avea posibilitatea de a arăta ca sînt nevinovat, și în fața judecătorilor. A fost o hărțuire politică, timp de doi ani. Aș fi fost mai bucuros să nu înceapă această vînătoare de vrăjitoare”, a mai spus fostul premier.
Potrivit DNA, în perioada 2001-2006, folosind autoritatea și influența rezultate din funcțiile politice și administrative ocupate în stat, Adrian Năstase a comis mai multe infracțiuni de corupție prevăzute de Legea 78 /2000, antrenînd și alte persoane. Năstase este acuzat de luare de mită și obținere de foloase necuvenite, infracțiuni de pe urma cărora fostul premier ar fi obținut, în total, suma de 48.116.210.938 de lei (1.370.324,69 euro). Astfel, fostul premier ar fi obținut mită de la Irina Jianu în scopul de a o menține în funcția de inspector general de stat la ISC și de a o numi în această funcție după ce instituția a trecut în subordinea Guvernului. Anchetatorii au stabilit că, în perioada 2002-2004, soții Năstase ar fi introdus în România, ilegal, prin intermediul societății SC Vertcon SA din Bacău, 12 containere cu bunuri achiziționate din China. Bunurile reprezentau materiale de construcție, obiecte și instalații sanitare, piese de mobilier, articole electrice și electrocasnice, dar și obiecte de decor și uz casnic pentru dotarea imobilelor situate în București și imobilul din comuna Cornu, județul Prahova. Mărfurile au fost cumpărate din centre comerciale (bazare) fără acte, fiind transportate și depozitate la sediul Ambasadei României din China, într-un hotel dezafectat. Pentru ca bunurile respective să fie introduse în România, soții Năstase ar fi apelat la firma Vertcon din Bacău, pentru a ascunde identitatea reală a beneficiarilor și pentru a crea aparența că importurile se efectuează cu respectarea legislației vamale. Irina Jianu ar fi întocmit documente false – facturi, certificate de calitate și conformitate, packing list-uri – pe baza cărora mărfurile respective au fost aduse și vămuite în România. (Z.B.) șef al Consulatului General al României la Hong Kong (R.P. Chineză). dar și pentru menținerea în misiune permanentă în st
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.