învățămîntul băcăuan se va îmbogăți, pînă la sfîrșitul anului în curs, cu două Centre de Documentare și Informare (CDI) noi. Acestea vor fi inaugurate în cursul lunii decembrie și, potrivit profesorului Gabriel Stan, directorul Casei Corpului Didactic, vor funcționa la Liceul „Ion Borcea” Buhuși și Școala nr. 7 Comănești. „Deoarece, prin lege, Casa Corpului Didactic coordonează metodologia, înființarea și funcționarea CDI-urilor, am propus ministerului două unități școlare reprezentative, care corespund criteriilor specifice. Marea noutate constă în faptul că acestea sînt finanțate de către minister cu cîte 40.000 de lei noi fiecare. Pînă acum, ministerul nu dădea nici un ban”, ne-a declarat directorul Gabriel Stan. Precizăm că, în acest moment, în județul Bacău funcționează cinci CDI-uri, la școlile din Oituz, Cleja, Racova și Zemeș, dar și la Grupul Școlar „Alexandru Vlahuță” Podu Turcului. înființarea acestor Centre este urmarea unui proiect româno – francez demarat în 2000 și botezat „Educație pentru informație în mediul rural defavorizat”. (Eduard CUCU)
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.