Eugen VERMAN
Am scris mai întîi între ghilimele „om al străzii”. Am revenit, căci, gîndindu-mă mai bine, am ajuns la concluzia – firească, de altfel, pentru oricine – că sintagma respectivă nu mai e de multișor ceva „deosebit”, ceva „ieșit din comun”, ci e o realitate, un mod de trai pentru – din nefericire – tot mai mulți semeni de-ai noștri. Zilele de mijloc de noiembrie anunță, tot mai evident, iarna. Diminețile sînt tot mai reci, frunzele, galbene, mari, cad dureros de repede din bătrînul tei de peste drum… Și chiar aici, pe peluza aceasta din coasta pieții centrale a urbei mele, un om doarme, sau se chinuie să doarmă pe iarba argintată de brumă. E îmbrăcat cu niște haine cazone, groase, pe cap are un fes din lînă, iar în picioare niște bocanci vechi și murdari. Lume multă în piață, se fac aprovizionări de iarnă – acum oamenii cumpără, mai ales, varză albă pentru murat – și nimeni nu-l ia în seamă pe bărbatul adormit. Poate e bolnav, poate e chiar mort de frig, cine știe!?… Mă apropii de el și iată-l ridicîndu-se în capul oaselor, e vînăt tot la față și mîinile îi sînt roșii și-i tremură… âi întind o bancnotă de un leu, pe care o ia imediat și-mi mulțumește cu glasul abia auzit și se întoarce pe partea stîngă să-și continue somnul. âl întreb, totuși, cum îl cheamă și cîți ani are și abia-l aud cînd mormăie că se numește Ion și are 48 de ani… âl las și plec gîndindu-mă la sicriele pe care le confecționează, în fiecare iarnă, cei de la atelierul de tîmplărie al Primăriei – cu două ierni în urmă au făcut patru într-o zi – și la faptul, aproape neîndoielnic, că omul acela din iarba rece va fi, nu peste multă vreme, unul dintre cei, tot mai mulți, pentru care vor lucra meseriașii din acel atelier… Sau, poate, soarta îi va zîmbi, personificată în vreo organizație caritabilă care să-l scoată din ghearele propriei lui nimicnicii. Deși nu prea văd să se întîmple o astfel de minune! Și cîți alții n-or mai fi ca el?! Helvetica-R
Un om al străzii
Eugen VERMAN
Am scris mai întîi între ghilimele ”
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.