Vorbe și apucături
• bubițe, bucățele, burice, burtoși… (pagini din „povestea vorbelor”)
Continuăm aventura noastră în palatul de mirare al graiului românesc: cînd toate cele sînt trecătoare și supuse eroziunii timpului care nu iartă, patria numită „Limba Română” este tot mai înfloritoare și așa va fi pînă la sfîrșitul sfîrșitului… Iată alte file din minunata „poveste a vorbei” românești: BUBĂ – vorbă mare…; cînd se sparge „buba” e jale: vine că s-a dat totul pe față, s-au dezvăluit ascunzișurile unei afaceri, ce mai, s-a deconspirat „dosarul” unei probleme sau al unei persoane de regulă f.f. importante… Numai că sînt „buboși” care-o duc bine-mersi cu buba-n cap pînă în pînzele albe, trecînd de cetățeni onorabili, fără pată și prihană; plini de bube cum vor fi fiind unii și alții, dacă-s unși cu „toate unsorile”, făcîndu-se frați cu toți dracii (evident, în numele Domnului!), trăiesc fericiți cu șanse mari de a ajunge chiar în rai (precum pe pămînt așa și-n ceruri…); dar și cînd se sparge „buboiul” e vai și amar de cei prea buboși; în fine, s-auzim numai de bine: buboși au fost, buboși sînt încă. BUCATĂ – „om dintr-o bucată” – dintr-ăștia nu prea se mai văd în ziua de azi; acum ne-am perfecționat, ce mama lui „ăla”, e nevoie de „bucăți” mai multe, că a trecut vremea „partidului unic”; cînd îl faci pe unul ori pe una „bucăți-bucăți” e pentru a înlesni operația de devorare a persoanei în chestiune, căreia i-ai făcut „bucata”; că-i mai ușor să-i faci rău cuiva decît un bine (regula de aur a democrației liber-consimțite…); cînd despre o dulce doamnă / domnișoară se zice că-i o „bucățică bună” vine că merită încercat; atenție, însă, ca „bucățica ruptă din rai” să nu fie ruptă din iad (dar în materie de „încercarea moarte n-are”, raiul și iadul sînt totuna…).
BUN… – „bunuri materiale, bunuri spirituale”, e-hei, cum le mai întorceau pe toate părțile și cum se mai băteau cu pumnii în piepturi vechii, „străbunii” noștri, cei mai buni fii ai nației, luptători pentru bunăstarea omului de jos (că „omul de sus” avea tot ce-i trebuia…); astăzi e absolut la fel, că omul ăla „de jos” a însemnat în toate vremile și peste tot locul calul de bătaie (de joc!) pentru toți nebunii care-au știut una și bună: să-ntoarcă lumea pe dos, doar-doar i-o ieși față… O inimă bună ori un suflet bun sînt articole tot mai rare pe piața vieții! Cînd cîte unul pune o „vorbă bună” cuiva, și acolo unde… trebuie, mai bine i-ar da cu ceva în cap… „Na-ți-o bună că ți-am dres-o” e un principiu care prezidează activitatea marilor meșteri, maeștri în dusul țării de rîpă. „Bun conducător de căldură” nu este caloriferul de la bloc… Fapt e că se înregistrează de ani buni încoace o lipsă cronică de „buni conducători”, în genere… De ăștia „buni de gură”, „buni de mînă” (șterpelitorii) ori „buni de picioare” (traseiștii, transfugiții) avem slavă domnului! Secetă mare într-ale „bunăvoinței”, „bunătății” și „bună-creșterii”! BURIC… – mulți care se cred „buricul pămîntului” comit o gravă eroare, întrucît pămîntul este un corp ceresc neprevăzut cu… buric, așa că ăstora care se „buricesc” și se socot, cu de la ei voință, mari somități, „leaderi” ori vedete, li se potrivește mai curînd aia cu păduchele care iese în frunte ori aia cu musca la arat pe jugul boilor… Cînd însă e vorba de „buricuțele” fătucelor care se poartă mai nou după stilul „toată lumea are dar mai mare-i a cui se vede”, n-avem nimic împotrivă, cîtă vreme misterul vieții noastre (cu plăcerile și neplăcerile ei) de la buric începe, inclusiv de la buricul degetelor (că inițial e pipăitul și după aceea iubitul). BURTĂ… – nu știu dacă în „uniunea europeană” se mănîncă ciorba de burtă (se pare că nu!) că – mi-a nazalizat un franțuz – ar avea oarece damf, miroase, vezi doamne, urît: la cît îmi place mie ciorba asta, zic, ar trebui să le punem această condiție dacă ne vor la masa lor… Obiceiul „putrefacților” de a sta cu burta la soare pe Coasta de Azur nu ne convine nici nouă, că noi n-avem decît „coastă (costiță) afumată”! De unde-o veni zicerea aia cu „burta de popă” pentru cîte unul care bea și bagă-n el cu nemiluita, iarăși nu știu! Mai nou, își face loc în vocabularul românului noțiunea de „burtăverde” și „burtaverzime” pentru a-i picta pe burtoșii zilei care înghit aur cu lingura și nu se mai satură, nesimțitori la podoabele sufletului și gîndului! Uf! (Calistrat COSTIN)
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.