Filiala Bacău a Asociației pentru Dezvoltare Economică Locală – ADEL a organizat ieri, 16 noiembrie, o dezbatere pe probleme ale accesării fondurilor de finanțare structurale post-aderare. „Dezbaterea – a spus președintele asociației, Mihai Gîrbă – face parte dintr-o campanie de informare și promovare susținută de ADEL, în cadrul căreia dorim să informăm agenții economici cu privire la cele mai importante elemente ale fondurilor de finanțare nerambursabile ale Uniunii Europene care vor fi prezente în România începînd cu 2007. Finanțările nerambursabile pentru aceste domenii se încadrează între 50 și 100% din valoarea proiectelor”. în fața unul numeros grup de reprezentanți ai unor societăâți comerciale și instituții din Bacău a fost făcută o utilă introducere în stufoasa terminologie a acestor proceduri de accesare de fonduri și au fost prezentate instrumentele cu care Uniunea Europeană sprijină România în preluarea lor. Organizatorii s-au axat pe Programul Operațional Sectorial „Creșterea Competitivității Economice” și au detaliat cele șase axe prioritare ale lui, care vizează sistemul inovativ de producție, sprijinirea investițiilor pentru întreprinderile mici și mijlocii, cercetarea, dezvoltarea tehnologică și inovarea pentru competitivitate, tehnologia informației și comunicării pentru sectoarele privat și public, ca și îmbunătățirea eficienței energetice și dezvoltarea durabilăa sectorului energetic, România ca destinație atractivă pentru turism și afaceri și asistența tehnică de care este nevoie în acest sector. în Bacău, a fost primul seminar de acest gen, iar organizatorii au promis discuții detaliate, ulterioare, cu fiecare solicitant de fonduri, cu autorii de proiecte. „Este un timp foarte scurt pînă la momentul aderării – a precizat Mihai Gîrbea. De aceea, i-am sfătuit pe participanți să-și facă foarte atent calculele, pentru a-și cuantifica potențialul financiar și, mai ales, să chibzuiască atent pe ce planuri pot să încerce să acceseze fondurile structurale. Sînt bani mulți, pe care numai cu proiecte bune le putem aduce în întreprinderile și instituțiile noastre”. (Petru DONE)
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.