Mediul rural din județul nostru va beneficia de finanțări record pe infrastructură. Cel puțin așa arată acum datele pe hîrtie, iar primii pași deja au fost făcuți. Proiectele a 54 de localități din județul nostru au primit undă verde la finanțarea pusă la bătaie de Guvern, doarece s-au aprobat fondurile necesare pentru demararea acțiunilor de proiectare și asistență tehnică. Alte două localități ar putea beneficia și ele cît de curînd de prevederile Ordonanței 7, cea care vizează modernizarea vieții rurale. „Acesta este primul proiect de amploare, derulat de un guvern, în ultimii 16 ani, dar cel mai important lucru este că am reușit să fim județul cu cele mai multe proiecte. Nu a contat culoarea politică și important a fost că aceste proiecte au fost bune. De anul viitor vor veni banii pentru realizarea efectivă a proiectelor”, ne-a declarat prefectul Gabriel Berca.
Guvernul a pus la bătaie, pînă în 2009, un buget de un miliard de euro. Județul nostru este cel mai favorizat din țară, deoarece a atras, prin proiectele depuse de primari, peste 60 de milioane de euro. De acești bani vor beneficia comunele, dar și orașele, pentru zonele periurbane. Pentru achiziționarea proiectanților au fost alocați județului nostru 80 de miliarde de lei vechi. Banii trebuie cheltuiți pînă la sfîrșitul anului, așa că primarii trebuie să se miște rapid, pentru a nu rămîne fără proiect. Durata întregului program este pînă în 2009, iar suma maximă de proiect, la care primarii au avut acces, a fost de 40 de miliarde de lei vechi.
Culoarea politică s-a estompat
Dacă inițial s-a crezut că banii vor fi acordați pe criterii politice, la final s-a văzut că vor beneficia de fonduri, în mod egal, atîta localități conduse de primari socilali-democrați, cît și cele ale Alianței „D.A.”. Chiar Dragoș Benea a considerat la apariția primei liste de 20 de localități că banii vor veni pe criterii politice, dar la scurt timp a retractat. „Banii au fost împărțiți pe criterii obiective și nu a fost luat în calcul factorul politic. Cel mai important este acum, ca primarii să se miște rapid și să încheie procedura de achiziție a proiectantului pînă la sfîrșitul anului”, ne-a declarat președintele Consiliului Județean Bacău. De altfel, la București s-a făcut un lobby puternic pentru județul nostru, prin vocile liberalilor Ionel Paler, deputat, Silviu Lefter, președintele Agenției pentru Conservarea Energiei și a primarului Romeo Stavarache. „Mi-aș fi dorit să se se implice și parlamentarii opoziției, pentru că aceste fonduri au venit fără să conteze din ce partid este un primar sau altul, ci în funcție de calitatea proiectului pentru care s-a cerut finanțare”, a precizat prefectul Berca. Romeo Stavarache, primarul Bacăului, atrage și el atenția că primarii trebuie să se miște rapid. „Este cel mai mare proiect acordat mediului rural, cu un impact foarte mare și mă bucur că județul nostru a reușit să își adjudece cele mai multe finanțări. Fondurile se vor derula prin consiliile locale, ceea ce va duce la responsabilizarea primarilor. Sper că am reușit să demonstrăm că în timpul mandatului nostru nu s-au acordat fonduri pe coloratură politică”, ne-a declarat Romeo Stavarache.
Zăpăceală printre primari
în județul nostru au depus proiecte 80 de localități, dar nu toate documentațiile au fost „șnur”. Așa că nu au avut cîștig la evaluare. „Noi avem în comună sistem de alimentare cu apă, dar trebuia canalizare. Proiectul nostru se adresează satelor Letea Veche și Holt și am mers la valoarea maximă aprobată, de proiect, de 40 de miliarde de lei. Pentru restul satelor vom căuta alte surse de finanțare. Acesta este cel mai mare program, ca valoare, derulat în comuna noastră, pentru că, alimentarea cu apă a fost de 30 de miliarde de lei. Acum vom demara rapid procedura de desemnare a proiectantului, punera la punct a studiilor și obținerea avizelor necesare”, ne-a declarat Emil Păduraru, primarul din Letea Veche. Comuna Filipești a primit pentru proiectare 1,9 miliarde de lei. Proiectul vizează canalizarea și stații de epurare și ajunge tot la 40 de miliarde de lei vechi. „Trag un semnal de alarmă, către șefii județului, de la CJ și Prefectura Bacău, deoarece am fost contactat de mulți primari, care acum, cînd au primit finanțarea, sînt zăpăciți și nu știu ce trebuie să facă. De aceea, propun să se întîlnească toți primarii cu șefii județului și să li se explice tuturor, unitar, ce au de făcut”, ne-a declarat Ioan Apostol, primarul comunei Filipești, dar și președintele Asociației Comunelor din județul nostru. La Tîrgu Ocna, banii au venit pentru podul din cartierul Păcuri, distrus în timpul inundațiilor de anul trecut, și care îl izolează de restul orașului. „Ni s-au alocat 970 de milioane de lei pentru proiectare și vom avea grijă să cheltuim banii pînă la sfîrșitul anului. Nu cred că banii s-au dat politic, ci în funcție de proiecte. Noi am avut proiect bun și am fost aleși”, ne-a spus Cristian Ciubotaru, vicerpimarul din Tîrgu Ocna. Și la Comănești s-au alocat pentru proiectate 770 de milioane de lei pentru canalizarea în cartierul Vermești.
te rog, pune asta pe raster
Localitățile care au intrat în program
în programul de modernizare a mediului rural au intrat localitățile: Agăș, Asău, Balcani, Berești-Bistrița, Berești-Tazlău, Berzunți, Corbasca, Comănești, Coțofănești, Dămienești, Filipeni, Filipești, Găiceana, Gioseni, Ghimeș-Făget, Gîrleni, Glăvănești, Helegiu, Horgești, Itești, Izvoru Berheciului, Letea Veche, Lipova, Livezi, Luizi-Călugăra, Mănăstirea Cașin, Măgura, Măgirești, Mărgineni, Motoșeni, Negri, Nicolae Bălcescu, Oituz, Oncești, Orbeni, Palanca, Pîrjol, Prăjești, Pîncești, Parava, Parincea, Podu Turcului, Poduri, Răcăciuni, Sascut, Sărata, Slănic Moldova, Solonț, Ștefan cel Mare, Tîrgu Ocna, Tîrgu Trotuș,Tamași, Traian și Ungureni. Acesta își vor împărți cele peste 60 de milioane de euro. (Claudiu TĂNĂSESCU)
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.