Penultima etapă a turului ligii a III-a, seria I, a fost benefică doar pentru două din cele cinci echipe băcăuane. Astfel, WIlly Bacău a confirmat din plin calculele hîrtiei și a învins categoric (0-5) la Odorheiu Secuiesc. „Pinguinii” au deschis scorul destul de repede (6′) prin Căpușă, după care au stat cuminiți pînă în repriza a II-a, cînd s-au dezlănțuit și au înscris de alte patru ori prin Mărănducă (54′), Căpușă (60′), Apostu (70′) și Vameșu (88′). A două victorie, dar la limită, a fost obținută de FCM II Bacău, care a învins pe KSE Tg. Secuiesc prin reușita lui Vrînceanu (15′). în rest, Pambac Bacău a continuat seria evoluțiilor mai puțin convingătoare și a scos doar o remiză (1-1) pe teren propriu în compania celor de la Poli II Iași. Oaspeții au punctat primii prin Claudiu Ionescu, care a transformat o lovitură de la 11 metri (84′), în timp ce gazdele au reușit să egaleze în extremis prin Petcu (90′ ^4). Petrolul Moinești a rezistat, oarecum suprinzător, în fața Ceahlăului II Piatra Neamț nu mai puțin de 87 de minute, gazdele punctînd prin Gafița cu trei minute înainte de final. în ceea ce-i privește pe „aviatorii” lui Costel Cîmpeanu, aceștia au dat cu piciorul unuyi punct după ce Movileanu (56′) a rata un penalty. Două minute mai devreme gazdele de la Transkurier Sf. Gheorghe au înscris prin Sylvester, ceea ce a fost suficient pentru a părăsi terenul învingători. Rezultatele complete ale etapei: Roseal Od. Secuiesc – Willy Bacău 0-5, Ceahlăul II Piatra Neamă – Petrolul Moinești 1-0, Leonard Pașcani – Laminorul Roman 2-1, FCM II Bacău – KSE Tg. Secuiesc 1-0, CSM Rm. Sărat – CSM Focșani 1-3, Transkurier SF. Gheorghe – Aerostar Bacău 1-0, Oțelul II Galați – CFR Pașcani 2-2, Pambac Bacău – Poli II Iași 1-1. Partida Juventus Fălticeni – Politehnica Galați se dispută astăzi, de la ora 11,00. (Eduard CUCU)
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.