Vederi din Bacău

Administrator

Podul lui Ștefan

Băcăuanii care nu vor să-și petreacă sfîrșitul de săptămînă în oraș, găsesc destule direcții de evadare. Unii pleacă la țară: fie au o căsuță acolo, fie rude. Alții fug pînă la Slănic, sau chiar mai departe. Există însă și băcăuani din aceia mai aventuroși, care nu-și iau un reper absolut, ci pornesc să hălăduiască pe drumuri rar umblate, prin pădurile cu frunze bătute de toamnă. Dacă ajung cumva în preajma Borzeștiului, prin locurile pășite de Ștefan Voievod (la kilometrul 24 al șoselei Onești – Adjud), vor putea descoperi, peste pîrîul Gîrbovana, un pod ce ar putea fi trecut între monumentele de patrimoniu ale județului. Este podul, zice legenda, construit din porunca lui Ștefan cel Mare. Nu se știe cum va fi arătat atunci. Cronicarul nu s-a învrednicit să lase știre. Dar nu va fi fost mult diferit de cel de astăzi, deși se știe că a fost reparat și transformat în multe rînduri. Prin 1843, în vremea domniei lui Mihail Sturdza a fost refăcut, cînd a fost înălțat și un monument de pomenire, distrus, din păcate, mai tîrziu, cînd s-a construit calea ferată. Prin 1873 podul a fost din nou refăcut, pentru ca prin 1903 el să sufere o importantă recondiționare. Iată cum îl descria dr. C.I. Istrate la începutul secolului XX, în 1904: „podul este construit din piatră cu mortar de var gros, bolta de asemenea construită cu bolovani rotunzi iar capetele bolții care se văd sunt lucrate gros tot din bolovani rotunzi”. Podul are circa 14 metri lungime și 8 metri lățime, iar bolta pe sub care trece apa are aproape 6 metri. Podul e o frumusețe atît în sine, cît și datorită ambientului. Cine ajunge să-l vadă, are de ce se bucura. Va lua în piept aerul harnic, înviorător al toamnei și pădurii, se va umple de bucuria culorilor. Sîmbăta trecută, cînd l-am văzut, a fost întîia zi adevărată de toamnă. Frigul ce a dat peste noapte a făcut ca în ziua ce a urmat frunzele copacilor să cadă, unele pe jumătate îngălbenite, altele încă aproape verzi. Pînă a înserat, copacii au rămas golași. Dar pe pămînt s-a întins plapuma frunzelor, o lentă curgere de culori pastelate. De mai punem la socoteală tihna ce o simți, întărită de liniștea abia susurată de apele pîrîului, merită să faci o excursie pînă acolo! (Dan PERȘA)

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.