Oana BURGHELEA
Pînă unde va merge Europa în încercarea ei de a se apăra în fața terorismului global? Europa se schimbă. Nimeni nu poate contesta sau opri acest lucru. însă o scurtă radiografie a situației actuale ar fi de folos.
începem cu Marea Britanie, pentru că ne-am obișnuit să o privim ca pe un garant al libertăților individuale. Paradoxal, țara care l-a dat pe George Orwell a devenit, între timp, o societate în care Big Brother este extrem de prezent în viața cetățenilor, o comunitate controlată 24 de ore din 24. Dacă George Orwell a reușit să definească pericolul secolului XX în romanul „1984”, acum, britanicii au ajuns în situația de a experimenta în mod real, și nu ficțional, viața sub o permanentă monitorizare și supraveghere, uneori chiar și în cele mai private aspecte. însă cele 4,2 milioane de camere de luat vederi, analizele tendințelor de cumpărături și consum, înregistrarea deplasărilor persoanelor, a conversațiilor telefonice, a mesajelor, a căutărilor pe Internet nu-i îngrijorează prea mult pe britanici. Din contra, ei cer o vigilență și mai crescută din partea autorităților, și nu numai împotriva terorismului care legitimează o astfel de supraveghere, dar și împotriva imigranților sau a unor abateri mai grave de la lege. Mai mult, aceste măsuri severe tind să se încetățenească pe tot teritoriul Uniunii Europene. UE are deja o bază de date cu informațiile privind pasagerii curselor aeriene, ce cuprinde numărul de telefon sau al cărții de credit utilizate de aceștia, și chiar cu serviciile cerute la bordul avionului, bază de date pe care o administrează împreună cu SUA.
Nici Olanda nu este de ignorat. Guvernul de la Haga, un barometru al toleranței, a decis că interzicerea vălului islamic va pune în evidență mai bine celelalte libertăți pentru care țara este faimoasă. Și toate acestea, în ciuda faptului că interzicerea vălului contravine cu legea privitoare la libertatea religiilor și cu numărul absolut simbolic, de aproximativ 50 de femei care au adoptat această vestimentație, potrivit liderilor musulmani din această țară.
Situația este cu atît mai gravă cu cît atmosfera generală de pe vechiul continent devine din ce în ce mai radicală. Electoratul dorește lideri politici cu soluții clare și din ce în ce mai drastice, oferind o bază legală și democratică pentru succesul formațiunilor neonaziste. Astfel, odată cu inflamarea discuțiilor despre imigranți, extrema dreaptă a devenit un jucător de neignorat pe scena politică germană, austriacă și belgiană. Frazele care adăpostesc mesajul mai mult sau mai puțin voalat, de genul „Vom veni noi la putere și vom termina pentru totdeauna cu ticăloșii și cu hoții”, au, surprinzător, o priză din ce în ce mai mare în democrațiile occidentale, trecute prin destule conflicte pentru a înțelege capcana măsurii „totul sau nimic”. în acest fel apare legitimarea unei ideologii care și-a demonstrat din plin nocivitatea și, în plus, se oferă pretextul și justificarea necesare celorlalte formațiuni populiste din restul Europei, coagulîndu-se, treptat, nucleul unui partid de extremă dreapta care ar putea ocupa locuri în Parlamentul European.
Din păcate, radicalizarea opiniilor și ideilor în Europa se realizează într-un ritm mult prea rapid, dăunător atunci cînd vine vorba de conștientizarea gradului de ireversibilitate al acestor acțiuni. Este puțin probabil ca Marea Britanie să devină prea curînd un rai al vieții private și boeme, acum cînd politica supravegherii a devenit o realitate cotidiană. De asemenea, este puțin probabil ca Olanda să ne mai surprindă cu legalizarea unor noi libertăți asumate, atît timp cît acum este grăbită să legifereze interdicții, uneori chiar și în premieră. Și chiar dacă este greu de crezut că neonazismul va mai avea încă o șansă de a face același rău ca cel din al Doilea Război Mondial, obținerea unei felii din cașcavalul puterii este cu siguranță un fenomen îngrijorător.
Războiul împotriva terorismului merită într-adevăr multe compromisuri, pe măsura pericolului pe care îl aduce. însă nu trebuie ignorată necesitatea negocierii și calcularea exactă a acestor compromisuri. Și asta pentru că riscăm ca, în mijlocul luptei împotriva terorii și a totalitarismului, să împrumutăm prea mult din ideologia împotriva căreia ne pronunțăm cu atîta convingere.n ce în
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.