Luneta și ruleta

„Generația expirată”

Dan PERȘA

După revoluția din decembrie ’89, cînd Festivalul de Muzică Ușoară de la Mamaia a fost reluat, l-am admirat pe tînărul care a spus: da, a cîștigat cutare cîntăreț, dar îmi doream foarte mult să cîștig eu. în sfîrșit, după atîția ani de comunism, perioadă în care oamenii nici nu puteau concepe să vorbească despre ei înșiși, pentru că nu doreau să atragă atenția asupra lor, încît își asumau anonimatul, toți, cu o complicitate subterană, o nouă generație venea și aducea pe scena lumii românești curajul afirmării de sine. Chiar dacă o făcea în detrimentul altuia, era totuși ceva remarcabil. Dar ceea ce a fost lăudabil atunci, pînă azi a dat în nesimțire. Una, din păcate, care nu mai e a unor tineri ce vor să se afirme, deoarece majoritatea tinerilor de azi au o altă perspectivă asupra viitorului ce-i așteaptă și sînt perfect integrați sistemului de valori al economiei de piață; ci e nesimțirea, aproape, a unei clase românești ce s-a dezumanizat, ce s-a declasat. E greu de spus de unde vin și încotro au sorți să se îndrepte, dar, printre altele, au scornit o sintagmă atroce prin substratul ei destabilizator la nivelul societății românești: „generația expirată”. Și în ea au fost îndată indexați oameni ca Andrei Pleșu, Gabriel Liiceanu, Emil Hurezeanu – dar n-aș mai spune alte nume. E de ajuns și atît. Poate doar pentru că amărăciunea ce poate da în sila atît de des evocată de Octavian Paler capătă o tușă de umor, aș mai adăuga că în această listă aberantă a intrat și președintele țării, Traian Băsescu, despre care, la cît e de activ, ajungi de rîsul curcilor cînd îl consideri că e bun să tragă pe linia moartă. Zîmbiți, vă rog! E greu, însă, să zîmbești cînd se întîmplă așa ceva. Dacă personalitățile de azi, personalități ale culturii românești, cărturari, oameni care gîndesc mai adînc între toți, care sînt mai responsabili între toți, care mai păstrează în judecata lor puterea principiilor în lumea românească ajunsă atît de ușuratică – dacă aceste personalități devin victimele aproape ale unei învinuiri, aceea că ocupă un loc nedemn sub soare și ni se sugerează ca noi să-i hăituim persiflîndu-i și batjocorindu-i, atunci înseamnă că trebuie să ne retragem în noi înșine cu grabă și să întrebăm ce a ajuns România de azi? Nu, nu să ne spunem retoric, așa cum au încercat unii, că ne facem de rîsul Europei. Ce-i pasă Europei de noi? Ci, mai degrabă, ar trebui s-o luăm la fugă. Avem, în secolul XXI, o inedită perspectivă a cioranianului neajuns de a te fi născut român. Una care e, în opinia mea, mai gravă decît nihilismul cioranian, pentru că nihilismul cioranian era unul intelectual și nu antrena mari părți din societate într-o faliere de proporțiile unui continent rupt în două. în spatele acestei sintagme, „generația expirată”, se ascund cele mai reprobabile simțăminte omenești. O dorință de distrugere a ceea ce este superior, venită din socoteala că acești oameni care ne fac cinste prin existența lor ocupă niște poziții pe care ar trebui să le părăsească. Pentru ca locul lor să-l ocupe denigratorii.
E o situație ce îmi aduce aminte de „obsedantul deceniu”, cînd, tot așa, marii intelectuali români au fost înlăturați, au devenit victimele cele mai căutate ale regimului comunist. Asta pentru că erau responsabili și nu era nevoie de oameni responsabili. M-am gîndit de multe ori că distrugerea intelectualilor perioadei postbelice a fost una dintre cele mai crîncene acte din istoria românilor și că noile generații, lipsite de dascăli, dar și de urmașii acestei nobilimi a intelectului, vor avea mult de suferit în privința educației, a educației în cel mai amplu înțeles. Nu am avut oameni ca Mircea Eliade în universitățile comuniste, oameni ca Eugen Ionescu, sau oameni ca Petre Țuțea – pentru că ori au fost obligați să fugă pe alte meleaguri, ori au fost închiși și aproape exterminați. Cine să mai ofere, atunci, tinerilor, educație morală? Cine să mai formeze o dragoste reală față de știință? întotdeauna m-am mirat că în acele condiții, totuși s-au ridicat cărturari, savanți și mari scriitori dintre români, spunîndu-mi că asta nu se poate datora decît marii vitalități psihice, fizice și intelectuale a românilor. Și iată că vremurile acelea par să se întoarcă. într-o formă, ce e drept, mult deosebită, dar care în esență înseamnă același lucru. Sintagma „generația expirată” vine din dorința de a institui o și mai mare presiune psihologică asupra celor dați la index. E o alungare simbolică a lor din cadrele existenței noastre, e o ardere simbolică în piața publică a gîndurilor pe care le-au nutrit, o ardere în piața publică a cărților lor. Ceva cu totul diferit, de fapt cu totul întors pe dos, față de piața Atenei în epoca filozofilor, cînd Grecia antică a devenit cea mai înaltă civilizație și cultură a vremii ei, tocmai pentru că a respectat gînditorii și tinerii s-au hrănit din judecata lor. Singura pedeapsă cu adevărat dură pe care mi-o pot închipui ar fi ca toate aceste personalități trecute pe listele negre să-și facă bagajul și să plece pe alte meleaguri, pentru ca ale noastre să rămînă în puterea troglodiți lor, așa cum și-o doresc aceștia. Doar atunci, sper, își vor da ei seama, văzînd unde vor ajunge făcînd lucrurile după capul lor, că trebuie să-și muște pumnii cu care au lovit.or, aș mai adăuga că în această listă aberantă

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!