Firma ,,Expert Audit Group” Onești (EAG) a fost acreditată ca primul organism pentru certificarea sistemelor de management al calității (ISO 9001) din județul Bacău și județele limitrofe. Evenimentul a fost marcat la sfîrșitul săptămînii trecute printr-o reuniune la care au participat oameni de afaceri, autorități locale și jude’ene, șefi de instituții și ziariști. în țară mai sînt asemenea organisme pentru certificare la București și Suceava. EAG a aplicat un sistem propriu de management al calității și a reușit obținerea acreditării Asociației de Acreditare din România – RENAR. După cum ne-a declarat Lucica Popa, directorul general al ,Expert Audit Group Onești, „organismul de certificare a sistemelor de management al calității obținut de firmă este asemeni oricărui organism de certificare din lume. Certificarea calității înlesnește livrarea produselor și serviciilor pe piața europeană la firmele multinaționale, evită conflictele de interese, soluționează problemele tuturor solicitanților, aducînd și o recunoaștere pe plan european și mondial a partenerului”. Succesul firmei Expert Audit Group a fost salutat și de prefectul județului Bacău, Gabriel Berca. „La intrarea României în Uniunea Europeană, avem nevoie de calitate, care se poate realiza de oameni deosebit de pregătiți. Obținerea acestei acreditări pentru certificarea sistemelor de management a calității de firma din Onești este un semnal bun dat pentru județul Bacău, o nouă garanție pentru obținerea de performanțe economice” – a declarat prefectul. La reuniunea de la Onești a fost înmînat certificatul de calitate ISO 9001 cu numărul unu , firmei Vega SRL Onești.
Lucica Popa a vorbit și despre obiectivele viitoare ale EAG. „Obiectivul principal este obținerea acreditării în vederea certificării sistemelor de management al mediului (SMM) în conformitate cu ISO 14001, precum și a sistemelor de management al securității produselor alimentare”. Expert Audit Group a fost înființată în anul 1995, iar acum activează prin centre de training în București. Aici funcționează, în cadrul centrului de training, și o școală de studii postuniversitare, care oferă noii generații de manageri, întreprinzători și funcționari publici din România programe de formare profesională în domeniu la standarde internaționale. (Ion MORARU)
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.