Am auzit tot mai des, în ultima vreme, oameni politici afirmînd că învățămîntul romînesc nu mai dă rezultate, că ar trebui reformat, că ar trebui a…

învățămîntul românesc, cu nimic inferior celui occidental

Am auzit tot mai des, în ultima vreme, oameni politici afirmînd că învățămîntul romînesc nu mai dă rezultate, că ar trebui reformat, că ar trebui aliniat la standardele europene etc. O vreme am fost unul dintre credulii acestor afirmații, avînd o atitudine critică la adresa sistemului educațional din România, ba încercînd să-mi conving chiar și prietenii de veridicitatea afirmațiilor auzite. Prejudecățile mi-au fost spulberate în urma vizitei făcute, grație unor prieteni din Marea Britanie, la un liceu din Liverpool (St. Aelred’s Catholic College), unde mi s-a oferit posibilitatea să asist la orele de curs.
Sigur că din punct de vedere al dotărilor tehnice, al spațiului pentru joacă și al claselor, școala din Anglia întrece cu mult școlile din România, lucru acceptabil de alfel, comparînd puterea economică a celor două țări; în schimb, atunci cînd vine vorba despre elevi și despre nivelul lor de cultură, am rămas de-a dreptul dezamăgit. Am putut constata cu stupoare că majoritatea elevilor nu aveau nici cele mai vagi noțiuni teoretice elementare, nu cunoașteau nici măcar geografia sau istoria propriei țări. în ceea ce privește limbile străine, ei înșiși se declară afoni, neuitînd în schimb să adauge că, din moment ce au cucerit toată lumea, ce rost mai are să învețe și limbile altor popoare? Evident, am adresat veșnica întrebare a românului posibil complexat de așa-zisa mediocritate a țării sale – mediocritate care nu există decît ca stereotip – și anume: „Unde este România?” Răspunsurile primite au fost pe cît de hilare, pe atît de aberante; unii spuneau Africa, alții America de Sud, ca în cele din urmă unii să spună că România este undeva în Rusia. Răspunsurile nu m-ar fi mirat, dacă aș fi întrebat mai înainte unde se află Franța, Belgia sau Olanda, chipurile vecinii lor cei mai apropiați, întrebări la care am primit ulterior aceleași răspunsuri elucubrante. Nedumerirea mi-a fost oarecum clarificată de un profesor de origine spaniolă, care mi-a explicat că tinerii britanici se urcă în avionul menit să-i poarte spre destinații mai mult sau mai puțin exotice, dar fără să aibă nici o idee în ceea ce privește locația țării spre care se îndreaptă. Un alt aspect care ar face invidios orice elev român îl constituie faptul că elevii de acolo nu aveau teme aproape deloc, ceea ce le permitea să se angajeze – leafa nefiind deloc de neglijat, constînd în minim cinci lire sterline pe oră – sau să petreacă mult timp prin baruri, lucru ce-i apropie întrucîtva de adolescenții din România.
Ar fi lipsă de respect să spun că toți elevii acelui liceu erau atît de puțin cunoscători, dar în condițiile în care mi se spusese că mare parte dintre ei obțin calificative foarte bune la examenele finale, nu am putut să fiu decît dezamăgit. Astfel, atît de criticatul sistem de educație românesc pare să dea încă roade, în ciuda faptului că se încearcă aducerea lui la „un nivel european”, prin scuzarea elevilor care nu învață, prin criticarea dascălilor care cer prea mult și prin introducerea în fiecare an a noi cerințe, manuale, programe școlare etc. (Emanuel BONDALICI)e foarte bune la examenele finale, nu am putut să fiu decît

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!