Investitorii privați dau ceață autorităților
Atragerea unor puternici investitori în județul nostru este unul dintre principalele obiective de pe agenda autorităților locale. în ultimii ani, însă, numărul celor care au venit cu un aport de capital și care au creat locuri de muncă în județ este, practic, nesemnificativ. Nici eforturile autorităților și ale comunităților locale nu au avut prea mare succes. Cu toate acestea, bani s-au cheltuit cu nemiluita, dar rezultatele se lasă așteptate. Valoric, investițiile făcute în județul Bacău pot fi așezate într-un top foarte exact. După modul în care sînt percepute, însă, imaginea lor apare altfel, în funcție de unghiul din care sînt privite. Aceasta se întîmplă și printre autoritățile locale, dar și printre simplii cetățeni, la care subiectivismul este la el acasă. Aceștia din urmă, nu prea au habar de marile investiții efectuate în județul nostru.
Investițiile realizate de agenții economici din județul Bacău în primul semestru al acestui an au fost mai mari cu 6,8% decît în perioada similară a anului trecut. Conform datelor Direcției Județene de Statistică Bacău, în structura investițiilor cea mai mare parte o dețin unitățile din sectorul privat, cu 69% din total. Proprietatea publică de interes național și local a investit pînă la 8,5% din total, iar proprietatea integral de stat, 15,4%. Străinii au venit cu doar 1% din totalul investițiilor înregistrate, iar proprietatea mixtă, cu 5,4%. Cît despre proprietatea cooperatistă, aproape că nu mai este vorba. Un top statistic al investițiilor are pe primele locuri companiile Rafo, E.ON Moldova Bacău, Dedeman, Foserco Tîrgu Ocna, Agricola, Consiliul Local Bacău, Chimcomplex, Aquafor Internațional și Coșna Tîrgu Ocna, PA & CO Internațional, RAGC Bacău, Comunala Bacău, Vasion, Consiliul Local Onești, Letea, SSAB Impex și Rustrans Bacău. Proiectele mai vechi, de talia Parcului Industrial Hemeiuși, aducțiunii de apă Valea Uzului, Bazinului de înot Bacău etc. sau cele încă în fază de discuții, ca pîrtia de schi de la Slănic Moldova sau Centrul de Afaceri Bacău sînt și ele în conștiința autorităților și cetățenilor, de asemenea, în chip diferit.
Și investițiile au culoare politică
Se vorbește, de mai multă vreme, că județul nostru nu este pe gustul marilor investitori. Și asta nu pentru că nu am avea potențial economic, ci pentru că încă nu se știe cum să se fructifice posibilitățile reale. Cînd vine vorba de investiții, șefii județului dau din umeri, principalul motiv invocat al lipsei acestora fiind „infrastructura proastă”. „Cea mai bună investiție din județul nostru, realizată în ultima perioadă – a opinat prefectul Gabriel Berca -, este efortul managerial de la Rafo Onești, unde s-a luptat să se repună societatea în condiții eficiente de funcționare. Cînd am venit la Prefectură, Rafo avea mari probleme și tot ce s-a făcut de echipa de acolo s-a dovedit extrem de bun. în ce privește cea mai proastă investiție, nu pot să exemplific una concret, dar am așteptat și mai aștept încă mai mult de la HIT, pentru că, după toate sumele investite acolo, nu aș vrea să rămînă poezie și atît”. în schimb, după opinia subprefectului Neculai Olaru, cele mai bune investiții au fost atrase în municipiul Bacău de administrația primarului Romeo Stavarache. „Cred – a spus subprefectul Olaru – că investiția cea mai bună o reprezintă intrarea în municipiul Bacău a marilor jucători de pe piața comercială a supermarketurilor. Asta dovedește că în Bacău există putere de cumpărare și, în plus, s-au creat locuri de muncă, dar se aduc și bani la bugetul local și de stat. Tot în rîndul investițiilor bune, nu pot trece cu vederea ceea ce face familia Cășuneanu, care din punctul meu de vedere este de referință pentru județ în sfera serviciilor și a producției. La fel, pot include aici saltul remarcabil și cifra de afaceri realizată de compania Dedeman sau managementul de la Farbe”. Neculai Olaru a trecut în revistă și marile privatizări, care s-au dovedit a fi, însă, un fiasco. Pe listă a inclus, astfel, combinatele de prelucrare a lemnului, societățile Robinete Industriale, Sofert, Carom și chiar Rafo. „Nu s-a urmărit consolidarea acestor afaceri, ci s-au avut în vedere, de cei care le-au luat, alte scopuri, care nu au legătură cu business-ul – a opinat subprefectul. Nu le-au făcut performante și le-au îngenunchiat”.
Divergențe de opinii și la Consiliul Județean
„Cea mai importantă investiție din ultima perioadă, aflată în derulare, este aducțiunea de apă de la Valea Uzului, pentru alimentarea cu apă a municipiului Bacău, proiect de 53 de milioane de euro, din care 39 de milioane nerambursabili. Avînd în vederea dimensiunea finanțării nerambursabile, tind să cred că este cea mai bună și vizibilă investiție. Cea mai proastă investiție cred că o reprezintă sistemele de alimentare cu apă din mediul rural, indiferent de sursa de finanțare și programele pe care au venit, pentru că nu sînt folosite. Nu cred, însă, că este vina nici a celor care au finanțat programul, dar nici a celor care l-au accesat, ci a proastei comunicări dintre autorități și oameni”, a spus Dragoș Benea, președintele Consiliului Județean (CJ) Bacău. El nu a uitat să precizeze și proiectele aprobate și pe cale a fi realizate, cum ar fi pîrtia de schi de la Slănic Moldova și Centrul de Afaceri, investiții pe care, însă, băcăuanii le mai așteaptă și acum, după ani de promisiuni. Mult mai tranșantă a fost Angela Bogea, vicepreședintele CJ Bacău, în opinia căreia în județul nostru există numai proiecte și nimic concret. „Investiția cea mai proastă este ușor de depistat a spus Angela Bogea. Sînt sistemele de alimentare cu apă din mediul rural, în care s-au băgat milioane de dolari și sînt nefolosite. Simultan, ar fi trebuit construite și canalizări și, astfel, oamenii puteau fi convinși să se racordeze la sistemul de alimentare cu apă. Statul ar trebui să aibă în vedere cu prioritate infrastructura și apoi putem vorbi de investitori. O altă mare prostie este modul în care se construiesc clădirile în comune, unde se face totul alandala, și aici mă refer chiar la sediile de primării. Se fac ditamai clădirile, fără nici un simț practic, iar planurile de urbanism sînt varză. HIT-ul este o investiție foarte bună. Astfel de investiții merg foarte bine la Iași, la Cluj-Napoca, unde se mai deschide unul. La noi, poate e și o problemă de management. în concluzie, județul nostru a ajuns codaș la investiții în Moldova, pentru că în ultimii trei ani nu s-a mai făcut nimic”, a adăugat Angela Bogea.
De la Onești, altă perspectivă
Aprecierile asupra efortului investițional în județul Bacău sînt diferite, în funcție de unghiul din care sînt privite. „Cred și eu că cea mai impoprtantă investiție care s-a făcut în județul Bacău este cea de la Rafo – a opinat și primarul municipiului Onești, Emil Lemnaru. Evident, poate părea oarecum subiectivă părearea mea, dar am în vedere valoarea acestei investiții, de circa 20 de milioane de dolari. Banii se bagă într-o secție de MTBE, menită să ridice calitatea benzinelor. Și noi, comunitatea oneșteană, am investit 7 – 8 milioane de dolari în termoficarea municipiului. O investiție pe care o consider a doua ca importanță și pe care o încheiem în aceste zile. Ea rezolvă problema încălzirii locuințelor în municipiu. Sînt și altele, și mă gîndesc aici la ce se investește la Chimcomplex, în tehnologie nouă. Ne dorim investiții și la Carom, de la un investitor care să preia această societate și să o repornească. Așteptăm un răspuns la sfîrșitul acestei luni. Nu comentez investițiile făcute sau promise în alte locuri. De exemplu, parcul Industrial de la Hemeiuși, care pentru noi, oneștenii, nu înseamnă mare lucru. Nu este relevant, fiind atît de departe. Pentru noi ar fi interesant un parc industrial pe platforma industrială Onești, unde avem atîtea oportunități, spații libere și utilități asigurate. Pot fi făcute mari investiții, pot fi redeschise o serie de instalații. De la investitori dornici de a reface industria petrochimică în zonă. Este o idee mai veche, dar pe care noi, comunitatea, nu o putem susține”.
Sectorul privat merită toți banii
Președintele Camerei de Comerț, Industrie și Agricultură Bacău, Doru Simovici, vede și el, în felul său, problema investițiilor băcăuane. „Importante și reușite sînt investițiile care și-au atins scopul – a opinat Simovici. Eu aș evidenția investițiile reale, de succes, făcute din bani privați, la societăți private, cum sînt Dedeman, Elmet, PA&CO Oituz, Croco Onești, Cybernet, Chimcomplex sau Rafo și altele. Cele care se văd. Mai sînt și altele, de anvergură, dar care nu și-au dat drumul, cum este Parcul de la Hemeiuși. Investițiile bune se văd și sînt evidențiate an de an. Să observăm că marile investiții private au trecut granițele județului și au ajuns în toată țara, cum este Dedeman. Investitorii doresc, în general, să le meargă bine, dar eu aș parafraza un mare scriitor al nostru și aș spune că în acest domeniu anul acesta a mers mult mai bine ca anul viitor. Nu am avut o linie ascendentă în acest domeniu și nu văd cum se va întîmpla aceasta foarte curînd. Dar să nu uităm de eforturile investiționale ale celor puternici și iar am în vedere Rafo, întreprinderea barometru în județ și nu numai, care dacă nu funcționează se simte imdiat în economia întreagă”. (Claudiu TĂNĂSESCU, Petru DONE)e promisiuni. Mult mai tranșantă a fost Angela Bogea, vicepreședintele CJ Bacău, în opinia căreia în județul nostru ex
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.