Studenții dau note profesorilor universitari
Profesorii din învățămîntul superior vor fi „judecați” de studenți, în cadrul unui program ale cărui rezultate vor ajunge la Agenția Română de Asigurare a Calității în învățămîntul Superior (ARACIS). „La începutul lunii decembrie, vor fi cunoscute răspunsurile la cele 18 – 20 de întrebări puse studenților, pe baza cărora le vor fi date calificate profesorilor. La Facultatea de Inginerie s-au încheiat evaluările făcute de studenți. Apoi, în februarie, Universitatea își va face o autoevaluare, după niște indici foarte preciși, iar concluziile vor fi trimise la ARACIS. Pe baza autoevaluării, va fi făcută și o evaluare de către specialișii de la București”, ne-a explicat prof. univ. dr. Gheorghe Pintilie, prorectorul Universității Bacău. Aceste evaluări, deși experimentale în acest an, vor avea o importanță deosebită pentru stabilirea banilor pe care fiecare instituție de învățămînt superior îi va primi de la bugetul de stat. (Constantin GHERASIM)
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.