Postmodernismul – groparul modernismului

Liviu DRUGUȘ

Esența conceptului de modernitate și a derivatelor acestuia este ideea de modă, de actualitate, de a fi în ton cu cerințele timpului. De aici și pînă a susține că ne modernizăm perpetuu și că cei care nu țin pasul cu moda vremii merită a fi catalogați drept… demodați nu mai este decît jumătate de pas. Dar, dacă modernism înseamnă a fi chiar la zi cu noutățile, atunci ce ar mai putea însemna postmodernism și chiar transmodernism? După unii, a fi postmodern înseamnă a nu mai fi atît de rigizi în definirea modernității și a identificării acesteiea cu noul, cu progresul și chiar a nu respecta canoanele stabilite de știința, filosofia, arta și chiar religia dominante în epoca denumită modernă și care se suprapune cu perioada capitalismului clasic. Excesiv, sau nu, postmodernismul este considerat a apărea după al doilea război mondial și el este, inevitabil, un răspuns la coexistența a două sisteme sociale opuse: capitalismul și comunismul. Postmodernismul este atitudinea care vrea să nu semene cu niciuna dintre cele două ideologii, drept pentru care le neagă pe amîndouă. Mai mult, postmodernii preiau, volens-nolens, idei, teme, maniere și moduri de gîndire de la ambele sisteme… Descrierea acestuia ca fiind un melanj ideatic este, așadar, excelent servită și asortată.
Am scris și comunicat în ultimii ani, pe diverse teme, neuitînd să precizez că mă situez pe o poziție transdisciplinară, postmodernă și holistă (sistemică). Direct sau voalat, buni colegi mi-au atras atenția că a fi postmodern este deja demodat, că se vorbește tot mai insistent despre postpostmodernitate, sau cel puțin despre moartea postmodernismului… Recent, aflu că transmodernismul se erijează în a fi cea mai corectă și justă atitudine și cel mai științific mod de gîndire. Colegul Ștefan Munteanu mi-a semnalat (și chiar împrumutat) lucrarea lui Theodor Codreanu intitulată (cu oarece emfază de tratat academic definitiv) „Transmodernismul” (Junimea, Iași, 2005). O recenzie a lucrării și comentariile aferente necesită mai multe pagini, așa că voi rezista tentației de a o/le face la această rubrică.
Conceptul de transmodernism pare a fi, în primul rînd, cel mai sigur mod de a decapita postmodernismul, de a-l minimaliza sau de a-i scoate „în băț” excesele și dogmele. Rămîne de văzut cît de modern și actual va deveni transmodernismul și ce proiecte culturale va contura cu mai multă claritate. Ca orice internetist inveterat am căutat să-mi lămuresc noul concept cu ajutorul diverselor motoare de căutare. Printre articolele lecturate pe internet se află și unul semnat de Longsword, un american de vîrstă medie și de convingeri ferme demne de un adolscent. I-am aflat adresa, i-am scris și am avut bucuria de a avea un răspuns chiar în aceeași noapte… Cred că unele dintre explicațiile pe care mi le-a oferi Longsword ar merita diseminate. În fond, o corespondență pe internet este deja una publică. Iată cîteva pasaje din scrisoarea colegului american: „Salut, Liviu. Este interesant că ai citit o carte despre <>. Păcat că este în română, deoarece nu știu românește. Poate există o traducere în germană? Personal nu am văzut nici un fel de carte despre transmodernism. După cum ai menționat, ar fi o convenție bună să diferențiem două direcții distincte în gîndirea postmodernistă. O parte a acesteia este decadentă, regresivă și nihilistă. (în treacăt fie spus, Theodor Codreanu și alți critici ai postmodernității nu văd decît această parte a postmodernismului). O altă parte este foarte constructivă și progresivă. În orice caz, prin postmodernism se înțelege aceeași idee și conștiință, respectiv faptul că Era Modernă, începută cu circa 500 de ani în urmă, s-a terminat. Ar fi mai corect să spunem că <> este conștiința de sine a modernității tîrzii. Este conștiința de sine a modernității aflată în declin și apus. Postmodernismul este postmortemul Erei moderne, mormîntul modernității și chiar groparul ei. Dar el nu poate asigura bazele unei noi civilizații și a unei ere noi”.
Dar, ce este transmodernismul în opinia lui Longsword? Fiind vorba despre ceva nou și de interes, mă voi referi la aceasta într-un articol separat.ă, d

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!