Numai iubirea a adus-o la ei

Administrator

„Querida” face furori printre peremiștii băcăuani
• Oana Zăvoranu, noua achiziție de partid a tribunului Corneliu Vadim Tudor, i-a impresionat și pe liderii PRM Bacău

Intrarea Oanei Zăvoranu în Partidul România Mare (PRM) direct pe funcția de consilier de imagine al președintelui Corneliu Vadim Tudor și anunțarea acesteia drept candidată pe listele parlamentare de București a stîrnit reacții și printre liderii de partid din Bacău. Așa cum era firesc, acestea au fost pozitive, pentru că nu e bine să te pui rău cu „tribunul”. Toți au văzut în acest pas o prezență „apetisantă”, „exotică”, de la care se așteaptă să confirme și politic. „Mi-a plăcut foarte mult rolul ei din telenovela «Numai iubirea», pentru că îi venea mănușă. Am simpatizat-o de atunci. Știam de discuțiile dintre «Querida» și domnul președinte mai de demult, mai ales că acesta i-a făcut propunerea să vină în partidul nostru. S-a așteptat că Oana Zăvoranu să se căsătorească, pentru că așa e mai bine pentru imagine, pentru că altfel ar fi făcut toți mișto de ea. Oana aduce o pată de culoare, în sensul pozitiv al cuvîntului, în PRM și cred că va avea și priză la electoratul bucureștean, unde va candida pe liste. Sînt convinsă că va ieși deputată. Pînă acum, nu am aut nici o discuție cu «Querida», dar mai mult ca sigur o voi cunoaște pe 17 decembrie, cînd va avea loc Consiliul Național al partidului”, susține Angela Bogea, președintele organizației județene PRM Bacău. Vestea intrării Oanei Zăvoranu în PRM a fost primită bine și de tineri. „E foarte bine că a venit în partid, dar nu am avut încă timp să îmi dau seama de semnificațiile acestui pas. Eu nu m-am uitat la telenovela în care a jucat, dar contează ca lumea să se uite. Nu sînt curioasă să o cunosc personal, pentru că ea a venit în partidul nostru să facă imagine președintelui și nu organizațiilor locale”, a spus Codruța Arvinte, președintele tineretului PRM.

«Querida», colegă cu viceprimarul din Plopana

Victor Mitocaru, președintele municipalei PRM Bacău, o consideră pe Querida o prezență „mai specială”, la care nu orice muritor de rînd din partid ar avea acces, chiar dacă sînt colegi. „Eu nu o cunosc, iar funcția de consilier de imagine nu ține numai de ea, ci și de cel pentru care lucrează. Pentru a nu fi subiectiv, Oana Zăvoranu trebuie să posede niște cunoștințe de imagine, să studieze acest aspect. Vadim Tudor are foarte multă imagine, problema este cum va trimite ea mesajul să convingă alegătorii. Eu nu am acces la oamenii din jurul președintelui Vadim, sînt un pălamaș din provincie. Sînt coleg și cu ea, dar și cu viceprimarul din Plopana. Carnetele au aceeași culoare, calitatea se află însă în interiorul individului. âi doresc succes”, crede Victor Mitocaru. El a ținut să precizeze, citîndu-l pe Titu Maiorescu, că „nu există prieteni politici, ci doar prietenii politice”. Peremiștii băcăuani nu se tem nici dacă „tribunul” se va răzgîndi și ar putea să o nominalizeze la alegerile următoare pe Querida să candideze pentru o funcție de parlamentar în județul nostru. (Claudiu TĂNĂSESCU)

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.