Caravana „Fermier în Europa” ajunge, astăzi, la Parava și Răcăciuni

Administrator

Caravanei „Fermier în Europa” ajunge astăzi, 22 noiembrie, în comunele Parava și Răcăciuni. La Parava, întîlnirea cu fermierii este programată pentru orele 10,00, iar la Răcăciuni de la orele 14,00. în această săptămînă, membrii caravanei au fost în comunele Mărgineni, Hemeiuși, Zemeș și Măgirești, Blăgești și Gîrleni. Mîine, în uttima zi, caravana se va afla la Oncești și Filipeni. Programul de informare a potențialilor întreprinzatori din mediul rural cu privire la posibilitățile de accesare a creditelor agricole după integrarea României în Uniunea Europeană, la 1 ianuarie 2007 este coordonat de Ministerului Integrării Europene și de Instituția Prefectului Bacău, în colaborare cu Oficiul Județean de Consultanță Agricolă, Direcția pentru Agricultură și Dezvoltare Rurală, Direcția Sanitară-Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor și Oficiul Județean de Plăți pentru Dezvoltare Rurală și Pescuit. Caravana a trecut, în prima etapă, prin alte zece comune băcăuane. La întîlnirile organizate de autoritățile locale, au participat 243 de persoane, mulți dintre acestea fiind agricultori, mici fermieri, consilieri locali, legumicultori, crescători de animale, ingineri zootehniști, ingineri în agricultură, profesori. Pe durata a aproximativ două ore, lectorii instituțiilor din domeniul agricol susțin seminarii cu caracter informativ, iar pînă acum au fost solicitați să abordeze probleme specifice cum ar fi reamenajarea, reînființarea tîrgurilor, asanarea, reînsămînțarea și fertilizarea pășunilor, prețul vitelor și al produselor agricole sau diminuarea procedurilor birocratice, stufoase. De asemenea, s-au interesat de îmbunătățirea legislației, de subvenții agricole sau de lipsa garanțiilor imobiliare valabile ale cetățenilor în varianta creditelor bancare ori au fost preocupați de îndepărtarea samsarilor din piețe. (Petru DONE) iețe. (Petru DONE) r în varianta creditelor bancare ori au fost preocupați de îndepărtarea samsarilor din piețe. (Petru DONE)

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.