O impozantă ctitorie boierească din lemn

Administrator

Merii uscați și golași, aliniați ca niște soldați pe dealul Godovanei, lasă ochiul să zburde de-a lungul văii Dunavățului. S-au dus vremurile cînd privirea-ți era oprită din loc în loc de bogăția fructelor mari și gustoase, desprinse parcă din grădina edenului, ce îmbiau călătorul pe crengile și-mprejurul copacilor. Acum totul este pustiu. Mergi cu mașina și te înfiori de cîmpurile lăsate în paragină de urmașii răzeșilor de altădată. Sînt imagini sumbre, care-ar fi făcut inima neagră și boierului Manolache Sturdza, cel care, pe la 1808, a construit în cătunul Velea o biserică de lemn de stejar.
Pe acele vremuri, actualele spații defrișate și împînzite de lăstăriș din Mărăști, făceau parte dintr-un codru de stejari seculari. A mai rămas doar biserica de lemn, ca o poveste sculptată pentru veșnicie. Din dreptul troiței montate și sfințite de curînd la poalele dealului, sfîntul lăcaș impresionează prin dimensiuni. Două turle, cea dinspre altar ușor înclinată, asemeni Turnului din Pisa, sînt semne suficiente pentru a înțelege că ai înaintea ta o ctitorie boierească. Aceasta pentru că bisierile din lemn ridicate de răzeși sînt mai modeste ca proporții.

Biserica învelită în lemn

Apropiindu-te de biserică și de turnul clopotniță, situat la cîțiva metri distanță, rămîi surprins de hainele noi cu care sînt înveșmîntate. Ai sentimentul că ești în fața unei ctitorii religioase abia ridicate. Aveam să aflu de la Vasile Banu, primarul comunei Filipeni, că o echipă de meșteri a croit un acoperămînt din lemn, sculptat sub forma unor cărămizi, peste materialul gros, solid, al vechii biserici. S-au păstrat sub forma inițială doar cele două turle, al căror acoperiș din șindrilă amintește celui aflat în preajmă de măestria artiștilor anonimi moldoveni. Și „oul într-un picior”, învelit tot în șindrilă, un motiv de mîndrie pentru autoritățile locale care nu scapă nici un prilej de a explica ineditul acestui element arhitectonic. Tot meșterii au recimentuit și temelia din piatră de rîu, după ce înaintașii lor făcuseră același gest în urmă cu 85 de ani.
Biserica de lemn de la Mărăști respectă regula consacrată a planului treflat, atît de des întîlnită de-a lungul istoriei în acest gen de construcții.

Istoria înscrisă pe pereți

Am pătruns cu curiozitate și interes în primul pridvor al bisericii. Este de fapt un pridvoraș, situat în partea de sud, construit în 1921. Brusc, temperatura de afară mi s-a părut caniculară, în comparație cu cea din interior. Aerul rece și bîrnele din lemn, „cusute” ici-colo cu cuie din inimă de stejar, m-au transpus în altă lume.
Lumina generoasă a zilei însorite de noiembrie mi-a permis să descifrez cîteva din însemnările păstrate pe peretele dinspre apus. Toate făcute fie cu creionul, pixul, carioca sau briceagul. Majoritatea, datate. Unele vechi de aproape o sută de ani, altele mai noi. Stînd, fie sub zodia banalului, fie sub cea a însemnărilor demne de istoria imediată a locului. De pe pereții de lemn afli despre cine au fost preoții slujitori la biserică, cine cu cine s-a mai cununat, cine a murit și cînd etc. Găsești tot genul de informații, de la banalități la chestiuni de istorie imediată. „Anulu 1977, au fost mare cutremur în luna lui Martie, ziu de 4. Sfanta Biserică aceasta a rezistat apărată de Maica Domnului. Să se știe de vecie!”, a consemnat cine știe ce sătean, aflat în preajma lăcașului în zilele cumplite ale marelui cutremur. Mai încolo, o altă însemnare: „Astăzi 4-04-80, am fost la biserică și a plouat. Lenuța”.

Icoanele vechi, un motiv etern de admirație

Dincolo de pridvor, în spațiul în care se adună credincioșii la slujbă, numai lucrări religioase deosebite. Evident, icoane pictate în ulei direct pe lemn. Catapeteasma, peretele despărțitor dintre altar și restul bisericii, surprinde prin bogăția motivelor florale sculptate cu generozitate de cine știe ce artist. Ți se rătăcește privirea admirînd combinațiile motivelor și originalitatea compozițiilor. Cu adevărat o lucrătură de maestru! Din păcate, icoanele pictate pe catapeteasmă se zăresc greu. Timpul și umiditatea din sfîntul lăcaș, oamenii ne-au spus că fost momente cînd apa a păstruns în biserică prin acoperiș, și-au lăsat amprenta asupra reprezentărilor sfinte. „încercăm să căutăm un artist plastic specializat care să restaureze pictura. Este păcat de ea. Iar biserica merită tot interesul nostru. Dacă o să reușim și acest lucru, o vom include în lista de obiective turistice a zonei”, ne-a declarat primarul Banu.
în altar, preotul paroh Solomon Victor ne-a prezentat baldachinul care împodobește sfînta masă. O altă lucrătură în lemn de tei, în care motivele florale sînt prezente din abundență. Sînt păstrate, încă, în condiții bune. Chiar și la capitolul culori. Un ameste de albastru, roșu, verde și maron. Pe perete împrejumuitor, între icoanele noi, ale diferitor hramuri, se mai păstrează și cîteva icoane vechi, datînd probabil de la construcția bisericii. Și acestea, din păcate, afectate de timp și de umiditate.

Cărțile vechi, uitate în cafas

Am ieșit din biserică, și m-am îndreptat spre clopotniță. Peste înșelătoarea aparență a exteriorului, am descoperit o construcție veche din bîrne de stejar, încheiate, așa cum spune specialiștii ” în coada rîndunicii”. Aici se păstrează două clopote, a căror datare e greu de observat cu ochiul liber. Aveam să aflu dintr-o carte de specialitate, scrisă de etnograful Dorinel Ichim că aceste datează din anul 1814 și, respectiv, 1895. Alte bogății ale ctitoriei Sturdzeștilor din Mărăști nu prea se mai păstrează. Cîteva vrafuri de cărți din veacul XIX și din prima jumătate a veacului XX stăteau aruncate în cafasul bisericii. Vreo două îmbrăcate în piele, scrise cu caractere chirilice, alte roase sau tăiate cine știe cînd. Multe foi rupte, răsfirate și desprinse din cine știe ce volume. Un adevărat ghiveci, alcătuit din publicații vechi și publicații noi. E suprinzător că au rezistat în anii regimului comunist și după aceea. Mai ales că unele reviste teologice datează din anii ’20, iar directivele anilor de dictatură privind documentele respective, precizau fie să fie distruse. Unele s-au conservat doar în bibliotecile publice, la depozitul interzis cititorilor. Culmea e că, în inventarul făcut bisericii în 1965, apar doar cărțile din veacul XIX și doar două cărți interbelice, revistele din anii ’20-30 nefiind incluse. Probabil că le-a ținut cineva ascunse și le-a adus la biserică după 1990. Sau cine știe? Oricum, preotul paroh ne-a explicat că le-a găsit acolo de dinainte de a sosi în comună. Și urmează a le aranja într-o bibliotecă. (Constantin GHERASIM)

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.