–––––––––––––––––––––––––

Administrator

Premieră aeronautică la Onești

• ARCA a vrut să testeze ieri, aproape de Onești, o navetă suborbitală n memebrii echipe ai fost însă împiedicați de condițiile meteorologice să înceapă primele testări

Aproape de Onești, la marginea satului Tuta, pe un ogor nearat, s-a înregistrat ieri o premieră pentru oneșteni și chiar pentru toată țara. Mai pricis, 12 membri ai unui proiect aeronautic au încercat să demareze primele teste pentru o navetă suborbitală. Aceștia au venit tocmai din Rîmnicu Vîlcea și sînt membri ai Asociației Române de Cosmonautică și Aeronautică (ARCA). „Am venit la Onești în urmă cu trei zile, să testăm cîteva aspecte tehnice, legate de prima etapă a proiectului nostru. Pînă acum, pentru celelalte proiecte ale noastre am făcut testele la Capul Midia, dar acum am obținut avizele de la Autoritatea Aeronautică pentru Bacău, pentru că aici nu este un trafic aerian internațional intens. Prima propunere a fost orașul Bacău, dar ne-am temut că este prea aproape de granița cu Ucraina și exista riscul ca balonul să treacă dincolo și de aceea ne-am mutat lîngă Onești”, ne-a declarat Sorin Dinea, inginer de aviație, specialist în sisteme de propulsie.

Premiu de zece milioane de dolari

Etapa de astăzi face parte dintr-un proiect privat, de construcție a unei nave suborbitale, cu care cei de la ARCA participă la «X Prize». Acesta este un concurs internațional, la care românii participă anual din 2003 și care are drept mare premiu suma de zece milioane de lei. Pînă acum, au reușit mereu să fie aproape de vîrf, dar nu și-au adjudecat niciodată marele premiu. Proiectul actual este nava «Stabilo», o construcție convențională, cu un motor și o cabină în care încape un singur om”, spune și Teodor Diaconu, specialistul în chimie al echipei. Primul om care a reușit un proiect similar a fost americanul Burt Rutan, în 2004, care a reușit cu racheta lui să ajungă la o altitudine de 100 de kilometri. Același american este cel care în anii ’80 a realizat primul avion Voyager, care a făcut înconjurul lumii fără escală.

Vremea potrivnică

Munca echipei de la ARCA a avut, ieri, un singur inamic: vremea. Așa că primele testări ale balonului cu care va fi înălțată racheta au eșuat. Practic, ieri trebuia lansat în premieră națională un balon solar, cu aer cald, lucrat în România. „Astăzi trebuia să înălțăm balonul, împreună cu capsula în care este montată aparatura tehnică, cu ajutorul căreia facem măsurătorile necesare amplasării ulterioare, la capătul balonului, a rachetei. Balonul ar fi trebuit înălțat la 20 de kilometri altitudine, înălțimea de la care ar porni motoarele rachetei. Asta pentru ca pînă la acestă distanță, dacă racheta ar fi lansată prin alte metode, adică, tractată de un avion sau de la sol, s-ar consuma mai multă energie și mai mulți bani. Evoulția balonului în aer durează trei ore, din care două le reprezintă ascensiunea pînă la înlățimea maximă de 20 de kilometri, altitudine la care este depășită 95% din atmosferă. Sus, poate atinge și o viteză de 100 kilometri pe oră, iar temperatura este de -60 de grade Celsius”, mai spune Teodor Diaconu. Balonul s-ar fi înlățat mai sus decît zborul normal ar curselor de avioane de pasageri, care de regulă ajung la altitudinea de 10.000-12.000 metri.

Naveta viitorului: cu un pilot

Naveta „Stabilo” atinge o viteză maximă de pînă la 4.500 de kilometri pe oră. Are o greutate de o tonă, o lungime de șase metri și cînd va fi lansată se speră să ajungă la 100 kilometri altitudine. Odată înălțată cu balonul și ajunsă la 20 de kilometri altitudine, ar urma să se aprindă motoarele, să treacă prin balon și să se înalțe cu ajutorul combustibilului. Apoi, în aer, se separă nava tractoare de capsula cu pilotul și se întorc fiecare la sol cu ajutorul unei parașute. Testarea a fost însă amînată, deoarece vremea nu a ținut cu specialiștii în aeronautică. Vîntul a îndeplinit condițiile de lansare, de un metru pe secundă, dar cerul a fost acoperit de nori. Pentru o astfel de testare este nevoie ca vîntul să sufle cu o viteză pînă la patru metri pe secundă, iar cerul să fie fără nori, cu mult soare. Testele, lîngă Onești, ar putea fi reluate săptămîna viitoare, în funcție de condițiile meteorologice. (Claudiu TĂNĂSESCU)

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.