Trend ușor descendent la Bursă
Lichiditatea a fost în scădere în ședința de ieri, 22 noiembrie, de la Bursa de Valori, ca și indicii BET-C și BET. Principalele titluri din componența acestora au avut o evoluție fie de scădere ușoară, fie de stagnare la nivelul prețului de referință. în schimb, titlurile SIF au închis ședința pe plus, în medie cîștigînd 0,55%, fiind de altfel, ca în majoritatea ședințelor precedente, cele mai tranzacționate la nivelul pieței, cu o pondere semnificativă din totalul valorii tranzacționate.
în segmentul petrolier, titlurile Petrom (SNP) au închis la minima zilei, de 0,5700 RON/acțiune (minus 0,87%), pe un volum de tranzacționare de 4,1 milioane de acțiuni în valoare de 2,38 milioane RON. „A fost, mai degrabă – au apreciat analiștii de la Prime Transaction – o stabilizare în jurul acestui nivel, investitorii așteptînd o definitivare a discuțiilor la nivel guvernamental legate de strategia energetică”. Titlurile Rompetrol Rafinare (RRC) au deschis ședința pe scădere pîna la un minim de 0,0826 RON/acțiune, după care nivelul cotațiilor a început să urce pînă la un maxim de 0,0846 RON/acțiune. Pe final, însă, RRC s-a oprit la 0,0837 RON/acțiune, cu 0,36% mai sus decît prețul de închidere din ședința precedentă, pe un volum total de tranzacționare de 17,4 milioane de acțiuni. Titlurile RRC s-au stabilizat la jumatatea palierului, în 0,0900 RON/acțiune, după o tendință descendentă începută de la finele lunii octombrie, nivelul de rezistență fiind la 0,0800 RON/acțiune. De precizat că, în piața Deal, a avut loc o tranzacție cu titlurile RRC la prețul de 0,0826, transferîndu-se un pachet de peste 13,6 milioane de acțiuni, în valoare de 1,12 milioane RON.
în segmentul bancar, evoluția a fost una diferită pentru titlurile cel compun. în creștere au fost titlurile Băncii Carpatica (BCC), care au închis la 0,5950 RON/acțiune (plus 1,71%), pe o lichiditate ceva mai sporită, fiind tranzacționate 950.000 de acțiuni în valoare de 564.000 RON. De la jumătatea lunii octombrie, aceste titluri s-au înscris pe o tendință ascendentă, atingînd pe parcursul ședinței de ieri nivelul maxim în 0,6000 RON/acțiune. Pe un volum de tranzacționare ceva mai mic, prețul de închidere la titlurile Banca Transilvania (TLV) a fost identic cu cel înregistrat în ședința precedentă, de 1,0300 RON/acțiune, iar titlurile BRD-GSG (BRD) nu au reușit să treacă peste nivelul de 19 RON/acțiune și au închis mai jos, la 18,8000 RON/acțiune (minus 1,05%).
Titlurile din al doilea eșalon al bursei au înregistrat evoluții ceva mai bune la nivelul cursului de tranzacționare, de remarcat fiind Azomures Tîrgu Mureș (AZO). Pe un volum de tranzacționare în creștere, AZO a înregistrat încă de la deschidere o tendință ascendentă, ajungînd rapid la nivelul maxim de variație zilnică de 0,1550 RON/acțiune. Pînă la finalul ședinței, AZO a fluctuat peste nivelul de 0,1500 RON/acțiune, ultima tranzacție realizîndu-se la 0,1520 RON/acțiune (plus 12,59%).
în segmentul SIF, evoluția de ansamblu a fost una de creștere, topul lichidității fiind acaparat și în ședința de ieri de toate cele cinci titluri din acest segment. SIF Banat-Crișana (SIF1) a înregistrat cea mai importantă creștere la nivelul cursului, închizînd la 3,2800 RON/acțiune (plus 1,55%), la polul opus fiind evoluția titlurilor SIF Muntenia (SIF4), singurele care au închis pe scădere, la 1,9500 RON/acțiune (minus 0,51%). Volatilitatea pe acest segment a fost ceva mai scăzută, de asemenea și pachele de acțiuni tranzacționate. (Petru DONE)
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.