Libertate fără Dumnezeu

Ștefan RADU

Problema simbolurilor religioase în școlile publice (nu și în cele finanțate doar din fonduri particulare sau în cele cu profil teologic!) este expresia snobismului democratic idiot. în esență, principiul a apărut în societățile occidentale unde populația majoritară a fost agresată de simboluri ale unor culturi imigrante. Cineva spunea că în Paris numărul moscheilor tinde să-l depășească pe cel al bisericilor catolice după imensul val de magrebieni ce au invadat Hexagonul. De altfel se știe că în ultimii ani s-a declanșat un conflict între Iran și Franța pe motiv de interzicere a vălului islamic la elevele imigrante musulmane. De asemenea, un prieten din Londra îmi confirma faptul că la nivelul administrației locale din Marea Britanie s-a luat hotărîrea ca în spoturile și reportajele televizate, în presă, în discursurile publice să nu se mai spună „sărbătorile de Crăciun”, ci „sărbătorile de iarnă” pentru a nu agresa sentimentele necreștinilor. De asemenea, este interzisă afișarea unor simboluri chiar în propria curte: brad împodobit, scene religioase etc. însă, în contrapartidă, nici imigranții nu au dreptul să-și afișeze semiluna sau steaua lui David, să propăvăduiască principiile lor teologice sau să facă paradă de credințele proprii. în fapt, măsura îi protejează și pe majoritari.
La noi, lucrurile evoluează pe dos. încă nu ne aflăm în fața unei imigrații masive (discutăm peste patru-cinci ani…). în plus, nu avem tradiția unor războaie religioase (cruciade). Nu există în istoria noastră urme (răni) ale unor conflicte de acest gen. A pune, acum, problema interzicerii simbolurilor creștine (și nu numai) în spațiile publice este o exagerare, chiar dacă principial problema se susține logic pe practica din Vest. Personal, eu cred că măsura nu este neapărat democratică, ci – mai degrabă – un semn de degenerare a sistemului occidental, o formă de recunoaștere a neputinței de a gestiona interesele majorității. în România, ne-am obișnuit să mimăm, precum animalele bine dresate, sistemul democratic din Uniune. Nu facem nici cel mai nesemnificativ gest de corelare a normelor cu valorile culturale românești. întotdeauna se găsesc niscaiva frustrați din „societatea civilă” care copie o regulă, execută un program sugerat de „partenerii din străinătate” și încasează bani de la aceștia pentru acțiuni de așa-zisă modernizare a societății. De cele mai multe ori, aceeași indivizi care nu s-au remarcat prin ceva anume în domeniile lor de activitate se vîră în față pentru a da lustru nulității lor absolute. După ce au generat cea mai profundă tulburare în societatea românească prin dosariade inutile, prin lansarea unor sofisme seci, aceiași „arhangheli ai neamului” se agită, acum, pentru a demonstra că libertatea nu are Dumnezeu. Cei care mai luna trecută vorbeau despre moralitate, despre păcatele de neiertat ale colaboratorilor fostului regim, despre cît de curați (la minte și la trup) sînt ei, acum au pornit la atac – fără să li fi cerut cineva! – împotriva unei firave expresii a renașterii moralei creștine. Nu există obligativitatea de a te boteza și nici nu s-a interzis dreptul de a te declara ateu. Va veni și la noi vremea cînd chiar creștinii vor cere excluderea simbolurilor religioase din spațiile publice. Cînd numărul imigranților musulmani, budiști, brahmani sau mai știu eu de care va crește semnificativ (avînd dreptul să-și afișeze propriile lor semne în școli), atunci vom căuta toate metodele de a ne proteja valorile culturale proprii. Va fi un gest normal, asumat de majoritate, în deplină cunoștință de cauză. Deocamdată nu sîntem într-o așa situație. Chiar dacă Vodă Cuza a secularizat acest stat, după 50 de ani de comunism avem dreptul la un răgaz creștinesc. Este principiul pendulului: vom oscila, o vreme, între extreme, apoi ne vom găsi echibrul necesar. Fără intervențiile vitriolante ale unor anonimi care agită societatea românească doar pentru a încasa finanțări externe de la cercuri internaționale fără vreun Dumnezeu. Inconștienți, acești frustrați se folosesc tocmai de dreptul divin al liberului arbitru… Iartă-i, Doamne, că nu știu ce fac!icativ gest de corelare a normelor cu valorile c

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!