Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului (DGASPC) Bacău deschide la Tîrgu Ocna primul dintre cele trei centre de asistare a adulților cu dizabilități ridicate cu finanțări europene în valoare de peste un milion de euro. „Centrul de Recuperare și Reabilitare va avea 50 de beneficiari, persoane transferate din unitatea-mamut de la Răcăciuni. Clădirea a fost achiziționată de pe piața imobiliară și accesibilizată. Costul lucrării a fost asigurat în proporție de 80 la sută din fonduri Phare și 20 de procente de la Consiliul Județean și Consiliul Local Tîrgu Ocna. Unitatea urmează să fie inaugurată luna viitoare”, a precizat Dana Țîțaru, directorul adjunct al DGASPC. (Alin LEANCĂ)
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.