Varietăți critice

Rețete de lecturi

Constantin CĂLIN

– Ce citiți duminica?, am fost întrebat recent.
Curiozitatea interlocutorului meu părîndu-mi-se sinceră, am răspuns:
– Duminica, fără excepție, citesc cărți „pentru minte, inimă și literatură”, ca să folosesc o formulă veche, încăpătoare și, cred, încă sugestivă.
Apoi am adăugat:
– Duminica e ziua în care vreau ca mintea să se acorde cu inima, iar amîndouă să petreacă în pace. Cum se obține aceasta? Cel mai adesea prin relecturi. Relecturile sînt ca niște călătorii pe drumuri cunoscute, dar pe care dorești să le revezi. Știi cam totul despre ele și asta îți dă siguranță în înaintare. în trecerile anterioare ai remarcat fugitiv unele frumuseți; acum simți nevoia să le verifici pe îndelete. Pe altele, probabil, din grabă sau din neatenție, le-ai ratat; fără îndoială, dorești să afli dacă într-adevăr s-a întîmplat așa. Cunoști atît locurile pe care ar trebui să le străbați mai încet, cît și pe cele unde ar fi bine să poposești. Duminica nu-i zi de explorări. Noutatea incită, neliniștește, tulbură. Duminica nu-i o zi pentru începuturi. Ori de cîte ori am fost tentat de așa ceva, am luptat cu mine ca să amîn, barem pînă seara, dacă nu s-a putut pînă a doua zi. Duminica spiritul nostru se bucură cel mai mult de recunoașteri. âi place ceea ce a frecventat, a gustat și a găsit că e bun. Biblioteca mea de duminică e la fel de restrînsă ca și societatea din acea zi: patru-cinci cărți, dintre care una e, de fiecare dată, Biblia, îndeosebi Psalmul 118 (cu cele 176 de versete ale sale), ca exercițiu de concentrare. într-un an, după ea a figurat Cazania lui Varlaam, pe care o prefer altor culegeri de predici fiindcă degajă o anume moderație, mustră cu blîndețe, nu înfierează. Celelalte trei-patru din cărțile pentru duminică variază de la săptămînă la săptămînă. O dată, Sadoveanu („Poveștile de la Bradu Strîmb”, „Țara de dincolo de negură” sau „Fantazii răsăritene”), Ibrăileanu (un „profil”, cîteva articole din „campanii”, o secțiune din „Privind viața”), Anatole France (de obicei pagini de critică din „La Vie litteraire”). O dată, Gala Galaction (publicistică, meditații religioase), G. Călinescu („Domina bona”, „Specificul național”, „Gîlceava…”, „Cronicile optimistului”, „Cultură și națiune”, unde se nimerește), Alain (serii de „Propos”). O dată, Tudor Arghezi („Tablete de cronicar”), Lovinescu („Memorii”), o „nuvelă rusească. O dată, N. Iorga („Sfaturi pe întuneric”), Mircea Eliade („Fragmentarium”, „Insula lui Euthanasius”), Jules Renard sau Andre Gide („Jurnal”). Combinațiile nu-s premeditate și nu-s fixe; ele se realizează după dispoziția de moment. Sînt numeroși factorii care le pot influența: o vorbă, un gînd, ploaia sau ceața, lumina de-afară, ordinea sau dezordinea de pe birou, proximitatea, hazardul de a privi cutare copertă sau cotor. Nu o dată hotărîtoare sînt „poftele”, inexplicabile. Azi am, de pildă, o nevoie irepresibilă de Cehov, peste o săptămînă de Caragiale, peste alta de Thibaudet sau de G.K. Chesterton, peste alta de „Mustul care fierbe” de Octavian Goga sau de „Memoriile mandarinului valah” de Petre Pandrea. De lunea pînă sîmbăta citesc sub imperativul nevoilor. Lecturile de duminică sînt în afara oricărei planificări. Cercul e, însă, cum se vede, strîmt: proză scurtă, publicistică și diaristică, literatură morală și sapiențială. Duminica e zi de limpeziri. Paradoxal, nu lungimea, ci scurtimea se împacă mai bine cu zăbava. Duminica pot întoarce o idee pe toate fețele, o pot compara cu altele; am timp pentru numeroase întrebări și conexiuni. închid o carte ca să deschid altele: un lexicon, un album, o istorie literară. Le deschid într-un loc, apoi încă în zece, merg din curiozitate în curiozitate. în restul zilelor urgența își pune amprenta pe căutări. Duminica felul lecturii se schimbă: e lent, tabietliu, pe porțiuni. „Vizitez” pasajele deja subliniate și împrejurimile. De ce le-am făcut? âmi revin impresiile de odinioară? De obicei le găsesc o noimă; dar nu întotdeauna. Textul nu s-a schimbat, ci modul meu de a privi. Litera stagnează, spiritul se modifică. Azi știu altceva decît ieri, în unele chestiuni mai mult, în altele mai puțin. Sînt mai bogat cu o informație sau mai sărac cu o uitare. Consecință a noului ritm de lectură, duminica, uneori, cuvintele sună diferit. Acum caut voluptatea vocabularelor evocatoare, a expresiilor muzicale, a ceea ce e memorabil ca plasticitate ori sonoritate. O descriere de natură, de data asta, mă unge la suflet, la fel o formulare deschizătoare de perspective. Totuși – se cuvine să precizez – nu „stilul” e principalul criteriu după care îmi aleg cărțile de duminică. Importanți sînt autorii, de la ei plec: sînt – acum, la sfîrșit, pot s-o spun – cei pe care îi simt a fi mai mult decît „artiști ai cuvîntului”, adică oameni. Cei ce au o calitate mai mare decît talentul: cinstea intelectuală. cotor. Nu o dată hotărîtoare sînt „poftele”, inexplicabile. Azi am, de pildă, o nevoie irepresibilă

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!