Știința s-a calificat fără probleme în semifinalele Cupei

Administrator

VOLEI FEMININ – CUPA ROM+NIEI: Nici un soi de probleme n-a avut ieri Știința Bacău cu CSU Tîrgu Mureș în cel de al doilea meci din sferturile de finală ale Cupei României la volei feminin. Un 3:0 scurt, în mai puțin de 50 de minute, cu tot cu odihna dintre și între seturi, este îndeajuns de elocvent. Ramona Elisei și-a făcut de cap. Cînd a avut mingea la îndemînă a dat în ea așa cum știe și cum trebuie. Nu i-a stat nimeni în cale. A fost cea mai bună în jocul dintre Știința Bacău și CSU Tîrgu Mureș. Nu putea să facă singură acest lucru pentru că voleiul este un joc de echipă. Polishchuk este o ridicătoare de valoare care nu-și permite să dea pase proaste. Ramona a avut parte de ele și va avea.
Mihaela Truță a deschis scorul. După doar 1 minut, mureșencele se aflau la doar două puncte în spatele liderei, 3-5. Atunci s-a terminat cu gluma. Zece puncte consecutive ale voleibalistelor de la Știința au fost cele care au încheiat subiectul. 25-8 a fost scorul cu care s-a încheiat primul set și 25-9 a fost cel cu care s-a încheiat al doilea. A treia și ultima parte a meciului a început prost pentru Știința: 0-5. Mațul s-a lungit pînă la 2-8. După etc s-a ajuns la 11-11 și s-a reintrat în normal: 16-12, 22-17. Generoase peste măsură, băcăuancele și-au permis și un scor de genul 22-21. Și-au revenit. Georgiana Anghel a pus mîna pe mingea care a stabilit rezultatul, 25-21 cu 3:0 în capăt.
Știința: Polishchuk – Truță, Herlea, Elisei, Anghel, Purice / Țolișteanu (libero); au mai jucat Marian, Moldovan și Dudnic.
CSU Tîrgu Mureș: Chivorchian – Prisecaru, Scheau (Strîmbeanu), Zanfir, Bunea, Ciubuc / Rafa (libero). (Marius AMBROZIE)

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.