Dacă în orașe numărul medicilor de familie este suficient, în mediul rural, mai ales în comunele cu populație numeroasă, este nevoie de mai mulți față de cîți sînt acum. în prezent, în cele 86 comune sînt 138 de medici de familie, care au în evidență 264.000 de pacienți. Raportat la numărul locuitorilor, în mai multe comune ar trebui să fie încă un doctor, dat fiind faptul că medicul existent are pe listă peste 2.000 de pacienți, numărul optim prevăzut de Contractul-cadru privind acordarea asistenței medicale în sistemul asigurărilor de sănătate. în total, necesarul de medici în mediul rural este de 169, ceea ce înseamnă că ar mai trebui 30. Deocamdată, prioritate are comuna Tătărăști, care a rămas fără medic de familie de mai bine de o lună. Aici asistența medicală este asigurată una sau două zile pe săptămînă de un doctor din Bacău. Pe de altă parte nu toți medicii de familie existenți îndeplinesc condiția privind specializarea. La nivelul județului Bacău, cîteva zeci de medici de familie nu au această specializare, ei fiind generaliști. Ei vor trebui să urmeze cursuri pentru dobîndirea competenței în medicina de familie. (Elena ȚINTARU)
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.