Statul dă jumătate din prețul pentru tractoare noi

Administrator

Creditele pentru achiziționarea de tractoare agricole noi și cele pentru achiziționarea de material biologic pentru popularea fermelor beneficiază de o reducere a sumei de rambursat de 50%. Guvernul – se arată într-un comunicat al acestuia – a adoptat miercuri, 22 noiembrie, o hotărîre pentru stabilirea nivelului reducerii sumei de rambursat din volumul creditului acordat în condițiile Legii nr. 231/2005 privind stimularea investițiilor în agricultură, pentru anul 2006. Măsurile de susținere a producătorilor agricoli, luate prin această decizie, fac parte din Programul Fermierul. Achiziționarea de material biologic vizează vacile de lapte, inclusiv bubaline (bivoli), îngrășătorii de taurine, ovinele, caprinele, îngrășătorii de berbecuți, găinile ouătoare, puii de carne, îngrășătorii de porci și struții. Creditele se acordă din fondul pentru creditare a investițiilor în agricultură, constituit din alocații de la buget la Ministerul Agriculturii, Pădurilor și Dezvoltării Rurale, conform Legii 231 din 2005. Fondul e gestionat, de asemenea, de Ministerul Agriculturii. Sumele pentru acordarea reducerilor se asigură din același fond.
Fondul va fi accesat și derulat de bănci comerciale și alte instituții de creditare autorizate de legea privind activitatea bancară. Pentru creditele destinate achiziționării de mașini și utilaje agricole pentru ferme vegetale și zootehnice, nivelul reducerii sumei de rambursat e de 25%, iar pentru creditele pentru investiții în depozite pentru cereale și oleaginoase, suma de rambursat se reduce cu 30%. Nivelul reducerii din volumul creditului acordat se stabilește și se aprobă periodic prin Hotărâre a Guvernului, la propunerea Ministerului Agriculturii, Pădurilor și Dezvoltării Rurale.
Prin Legea nr.231/2005 se urmărește facilitarea accesului la credite și creșterea volumului de credite acordat sectorului agricol și sectoarelor colaterale acestuia. Se urmărește, de asemenea, sprijinirea beneficiarilor de credit prin preluarea riscului de creditare de către fondurile de garantare, precum și administrarea transparentă și în condițiile de piață a sumelor acordate. Sprijinul se referă la întreprinzătorii care nu beneficiază de cofinanțare pentru investițiile finanțate din programe comunitare, precum și cei care nu beneficiază de cofinanțare publică nerambursabilă de la bugetul de stat pentru proiectele de investiții care fac obiectul Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 59/2006 privind asigurarea de la bugetul de stat a cofinanțării publice nerambursabile pentru proiectele de investiții din cadrul Programului SAPARD. (Petru DONE)n cadrul Programului SAPARD. (Petru DONE)

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.