Dumitru Sechelariu vinde stațiile „Selena” pentru a investi în „Letea”

Administrator

Dumitru Sechelariu, fostul primar al municipiului Bacău, a scos la vînzare stațiile „Selena” pentru a investi în fabrica de hîrtie „Letea”. Faptul a stîrnit tot felul de zvonuri despre situația sa financiară și cea a investițiilor sale. Ba că fostul primar își vinde toate afacerile și bunurile pe care le are și pleacă cu toată familia în Statele Unite ale Americii, ba că ar avea probleme financiare cu societatea „Letea” și de aceea are nevoie de bani. „Nu plec în nici o Americă. Nici eu, nici familia mea. Sîntem români și stăm în țara asta, indiferent cît de greu ar fi”, a elucidat o primă speculație Dumitru Sechelariu. De altfel, acesta, destul de succint, ne-a spus cum este situația și cu stațiile de autobuz, și cu magazinele „Selena”. în municipiul Bacău sînt 15 astfel de stații și unele dintre ele au fost scoase la vînzare, altele vîndute deja. Lucru pe care l-a admis și Sechelariu. „Vînd din magazinele Selena să investesc în Letea. Sînt momente în viață cînd trebuie să renunți la anumite lucruri dragi și să faci altele. în plus, cerințele europene sînt altele, față de cum era situația cînd am început eu activitatea de comerț. De exemplu, o stație din fața cimitirului «Central» nu se mai pretează acum pentru activități alimentare, acolo putînd fi un investitor cu profil de pompe funebre. La fel și pentru magazinul din fața Spitalului, pe care l-am vîndut. Există o orientare în funcție de piață, le vînd sau le reprofilez activitatea eu”, ne-a declarat Dumitru Sechelariu. El a refuzat însă să spună cîte dintre cele 15 stații a vîndut și cîte mai sînt scoase la vînzare, motivînd că sînt probleme interne, ale unei firme private.
„Eu consider că Letea este cea mai importantă afacere a companiei «Selena». Letea are nevoie de infuzie de capital, pentru că nu este susținută de băncile românești”, a precizat Dumitru Sechelariu. (Claudiu TĂNĂSESCU)

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.