Calculatorul ne învață să scriem mai prost

Administrator

Acum multă vreme, exista un anumit cult pentru scrisori. Acestea erau parfumate, legate cu ață de satin, colorate și ajungeau cu poștalionul. Un îndrăgostit primea și scria zilnic scrisori. în secolul 21, însă, trimiți un sms în care spui „Ne vdm in park.miss you”, mesajul este recepționat, iar răspunsul e la fel de stilizat. Telefonia mobilă și tehnologia informatică ne forțează să scriem mesaje cît mai scurte și cît mai concise, fără prea multe fraze dezvoltate, fără reguli de ortografie. „Mie somnic”, scrie o elevă de gimnaziu, motivînd că „așa se scrie pe net”. Iar exemplele sînt nenumărate: „pt” – „pentru că”; „dk” – „dacă”; „nb” – „noapte bună”; „ms” – „merci”, „k” pentru „ok”, „nush” pentru „nu știu” și lista ar putea continua. Mai grav e că aceste prescurtări se întîlnesc și prin caietele de la școală.
Specialiștii spun că încă nu putem vorbi despre o nouă direcție de dezvoltare a limbii, pentru că evoluția limbii înseamnă păstrarea sau pierderea unor cuvinte din fondul lexical. Totuși, are loc o sărăcire a limbii. Copii mici, de 3-4 ani, scriu la calculator cu mult înainte să știe să scrie literele, și asta pentru că este mai ușor să apese o tastă și litera să apară. Și în rîndul nostru, al tinerilor, efectul se resimte. Scriem din ce în ce mai urît, mai puțin și mai prost. Astfel, de multe ori ne trezim în imposibilitatea de a redacta două pagini la un examen de limba română . „Limba va sărăci în măsura în care calculatorul va fi utilizat din ce în ce mai des și datorită faptului că nu se mai citește. Multe cuvinte vor intra în fondul pasiv, iar perspectivele nu sînt tocmai optimiste”, ne spune profesoara Rodica Miron.
Și ce putem face? Mai nimic. Sîntem puși în situația de a ne adapta unui mediu tehnologic în care informația circulă cu o viteză uluitoare. Acum, nimeni nu mai citește din cărți pentru a redacta un referat, e suficient să meargă pe site-uri specializate în așa ceva și asta e suficient. De multe ori, elevii nici nu se mai obosesc să-și citească referatul. De reținut este și faptul că aceste informații nedobîndite prin munca intelectuală proprie nu rămîn în memorie, ele pierzîndu-se la fel de repede și de ușor precum au apărut.
Mai sînt însă și nostalgici care fac colecții de pixuri, care scriu cu stiloul, care nu pot citi o carte de pe calculator. „Adesea îmi cumpăr cărți de la anticariat. âmi place mirosul vechi și culoarea de epocă. Și pe cele de la bibliotecă le îndrăgesc, îmi place să văd că le-au citit și alții, să le văd însemnările”, ne-a mărturisit o liceană. Astfel de exemple sînt însă tot mai puține. Ne rămîne doar puterea de a conștientiza că se poate și altfel decît scurt, sec și la obiect. (Mădălina OPRIȘAN)

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.