Zeița de la Montreal a revenit la Onești

Superbă, grațioasă, nonșalantă și afectivă, Zîna de la Montreal a revenit la Onești. Duminică a fost pe acasă, la tatăl ei, apoi la prieteni. Și-a vizitat fostul liceu, care acum îi poartă numele, și unde director este o fostă colegă de clasă. Ieri, Nadia a descins la Rafo. De aproape un an, imaginea Nadiei Comăneci se confundă cu cea a rafinăriei din Onești, pe care o reprezintă în toată lumea. A fost o zi de toamnă splendidă, ieri, la Rafo, în consens cu ceea ce era în sufletele tuturor: speranță. La cei mai mulți în siguranța zilei de mîine, la unii în stabilitatea unei afaceri cu atîtea probleme. S-a întîmplat în aceeași zi în care Nadia a semnat un nou contract de imagine cu noua administrație a rafinăriei și noii săi acționari.

Nadia Comăneci a sosit la Onești duminică seara și a mers direct la apartamentul părinților. „Am revăzut-o acasă, după un an, și am avut mari emoții. Nadia a sosit într-o limuzină de șapte-opt metri, însoțită de mama ei, Ștefania. Pentru cîteva ore, am putut sta de vorbă cu ea despre multe lucruri”, spune Gheorghe Comăneci, tatăl campioanei. Nadia i-a arătat părintelui său un album foto cu fiul ei. „L-am văzut în numeroase fotografii pe băiețelul ei, dar nu l-am cunoscut. Nadia a spus că, în vara anului viitor, va veni la Onești împreună cu soțul și băiețelul”, a declarat, copleșit de emoții, bunicul Comăneci. O tristețe are, însă, omul. Că nu știe exact cum îl cheamă pe nepoțelul său, „care are un nume foarte, foarte încurcat” (Paul Dylan – n.n.). întrebat dacă Nadia a dorit să viziteze și locurile unde a copilărit, în satul Hîrja, Gheorghe Comăneci a spus că „nu mai avem pe nimeni acolo, iar actualii locuitori ai satului Hîrja nici nu o cunosc pe Nadia”. După două ore petrecute în casa părintească, Nadia a plecat, tot duminică seara, acasă la niște prieteni, unde fusese invitată la un grătar. Noaptea și-a petrecut-o la Hotelul „Trotuș” din Onești.

Vizită surpriză la Liceul „Nadia Comăneci”

A doua zi, Nadia le-a făcut o surpriză elevilor și profesorilor de la
liceul unde a învățat și care îi poartă numele. „A ținut mult să vadă
școala unde a învățat și sala de sport unde s-a pregătit, unde acum
alte gimnaste (componentele lotului olimpic al României – n.a.) îi
calcă pe urme. A fost și în cancelarie, unde s-a fotografiat cu toți
profesorii liceului”, a declarat directoarea Aurica Nistor. Surpriza a
fost cu atît mai mare, cu cît Nadia a venit la școală fără a anunța, iar
de cum a făcut primii pași în școală a întîlnit-o pe colega sa de clasă,
Aurica Nistor, directoarea liceului. Nadia le-a încurajat pe micile
gimnaste care se pregătesc acum la Onești și a ținut să le cunoască
pe antrenoarele de la catedra de gimnastică.
Ea a avut o întîlnire și cu primarul municipiului Onești, Emil Lemnaru. Ieri, pe timpul vizitei Nadiei, tatăl său nu și-a părăsit magazinul de murături pe care l-a deschis în Piața Onești.

Cu Nadia, prin Rafo

Ziua de ieri a început, la Rafo, în tensiunea a două evenimente capitale. Adunarea Generală a Acționarilor, care trebuia să bată în cuie și ultima etapă din Planul de reorganizare, anume redistribuirea acțiunilor societății către toți creditorii ei, dar și Adunarea creditorilor, care trebuiau să se pronunțe, de jure, asupra prelungirii cu un an a acestui program. S-au întîmplat și una și cealaltă, iar acționarii au putut pleda, liniștiți, pentru schimbarea administratorului, înlocuind comapnia V&V Trading București, cu IVG Investment & Management, din Olanda. Tot ce mai rămînea de făcut era ca acționarii și noi administratori să se reîntîlnească, la Rafo, cu Nadia, să stea de vorbă cu ziariștii și, apoi, cu toți salariații rafinărieriei.
Se simțea în aer ceva ca un fel de sărbătoare. Ceva ca un fel de nerăbdare, ca un fel de speranță în ceva care va aduce salariaților de la Rafo un sfîrșit de an mai bun. Un grup imens de ziariști a asaltat, de la orele prînzului, poarta de la Rafo. Nerăbdători și ei. într-un sfert de ceas, organizatorii evenimentului i-au condus către ceea ce acum se numește, în rafinărie, un succint instructaj de protecția muncii, pentru că toți jurnaliștii urmau să plece, cu Nadia, la braț, prin Rafo. Căști albastre, de protecție, halate și bluze negre cu emblema rafinăriei au apărut subit în fața lor. Un tehnician și-a început, conștiincios, lecția: nu fumați, nu umblați aiurea, dezlegați, nu intrați pe unde nu vă e treaba. în rafinărie nu-i de joacă, e cel mai periculos mediu de lucru din cîte există… Dar nu a bătut bine de unu și un sfert că, în fața pavilionului central a oprit Mercedesul argintiu al Nadiei Comăneci. Primii care au lăsat baltă instruirea ad-hoc au fost, evident, fotoreporterii și cameramanii. Odată ne-am trezit fără ei lîngă noi și i-am și văzut buluciți în jurul celebrei campioane. „Bună!” – ne-a strigat Nadia, coborînd, împreună cu mama sa din mașină. Ochii tuturor și lentilele obiectivelor s-au lipit instantaneu de ea. „Zeița” era într-un taior roșu, cu nasturi mari, aurii, cu bluză neagră și pantaloni de aceeași culoare, subțire, mlădie, elegantă, stilată, dar nu ostentantiv. Dintr-un grup de laborante, toate în halate albe, și de rafinori impecabil îmbrăcați în salopete, doi tineri au ieșit cu buchete de flori. De alături, unul mai curajos întreabă, fără introducere: „Unde ți-e băiețelul, Nadia?”. „Cu Bart, evident” – răspunde campioana. âi ies și directorii rafinăriei în întîmpinare. Nadia nu s-ar da plecată, dar intră în pavilion și vine, repede, cu noul administrator, belgianul Andre Geens. Hai, toată lumea în mașini și, toți, în fabrică! Treizeci de căști albastre se pun în mișcare și ne trezim, dintr-odată, între coloanele argintii ale rafinăriei.

în vizită, printr-un nefiresc muzeu industrial

Centrul atenției rămîne, și printre instalațiile de rafinare, tot Nadia. Doi-trei directori și ingineri se străduiesc să ne arate cam pe unde am ajuns: la instalațiile DAV, la noua instalație ecologică de recuperare a vaporilor de hidrocarburi, la viitoarea instalație MTBE. Ei vorbesc, Nadia îi traduce totul lui Andre Geens, impecabil. Nu-i scapă nimic, întreabă ce e acolo, dar dincolo, îi îndeamnă pe oameni să nu-și piardă speranța, să muncească, îi asigură că va fi bine, le dorește aceasta la toți. Geens mai vrea amănunte, Nadia îi descrie totul în detaliu. Conștiincioși, gazetarii își notează cifre, amănunte, pun întrebări. Nu batem, însă, pasul pe loc și trecem printre instalații în toată viteza. într-o parte, coloane strălucinde, în altele pustietate, dezolantă. Mai nerodați, imberbi, unii întreabă dacă rafinăria funcționează. Lor li se pare că nu. Au dreptate, instalațiile stau de aproape o jumătate de an.

Mogulii petrolului, la aceeași masă

Sala destinată conferinței de presă se umple de lume. Intrăm primii și luăm, rapid, numele de pe etichetele plasate în „prezidiu”. Rămînem, o clipă, muți. Alături, numele lui Iakov Goldovski și Todor Batkov. Auzisem de adunarea acționarilor, de dimineață, dar cine își închipuia că acolo vor fi chiar ei, oamenii de care acum depinde soarta Rafo în cea mai mare măsură. Eticheta pentru Batkov dispare subit de pe masă, semn rău, că nu-l mai puteam vedea. Goldovski intră, însă, liniștit, sigur pe el, ca marii miliardari ai lumii. Nu prea înalt, brunet, tuns impecabil, ochi ca de smoală, scrutători. Ceva mai încolo, administratorul nou, Andre Geens, un pic mai în vîrstă de cum îl găsisem prin puținele poze de pe internet. Occidental, subțire, figură tipică de intelectual. La capete de rînd, doi necunoscuți, oameni din firma de adminstrare – Jean-Marie Verlinden și Daniel Goldenberg. în centru, Nadia și Marin Anton, de ieri „fostul manager” de la Rafo. Staff-ul vechi ia loc în rînd cu ziariștii. încerc să mă gîndesc cîți bani ar putea avea, toți de acolo, la un loc. âmi dau seama că nici pe ai lui Goldovski nu i-aș putea număra.

Ziariștii vor desecretizarea afacerii Rafo

Nonșalant, cum îl știam, Marin Anton preia rolul de moderator și ni-l aduce mai în față pe Geens. El va fi, de acum, șeful la Rafo. „Știu unde am venit – a început belgianul, președinte la o importantă firmă olandeză. Cunosc problemele de la Rafo. De mîine, însă, vom începe lucrul aici, cu cele mai bune intenții, vom relua negocierile cu Guvernul, cu băncile, cu toți ceilalți. Rafo este un mare succes, dar noi o vrem și mai bună, pentru comunitate. Vom reporni instalațiile, sper, la început de ianuarie. Despre toate, însă, vă vom da mai multe explicații foarte curînd. Nu facem promisiuni pe care să nu le putem onora, vom investi mult și, evident, vom aștepta profit”. întrebările scapără pe rînd: ce investiții veți face, ce spune AVAS, de ce atît de tîrziu repornirea, pe ce vă bazați cînd așteptați profit de la Rafo? Tacticos, Goldovski intră în ring. Explică tot, calm, sigur pe el: „Săptămîna trecută am încheiat ultimele plăți către Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului – AVAS. Am îndeplinit, astfel, toate condițiile din programul de privatizare. Am depus în contul AVAS 250 de milioane de dolari, datorii, penalități de întîrziere, dobînzi. Sperăm ca pînă la sfîrșitul anului să avem acceptul de novație pentru preluarea acțiunilor de către Calder-A International, iar AVAS a confirmat aceasta. Pentru datoriile către Ministerul de Finanțe, am trimis o nouă scrisoare ministerului, cu propunerea concretă de a cumpăra acțiunile sale. Aceasta este speranța nostră, iar cînd Rafo va funcționa normal, vom investi și mai mult, să facem performanță”. Ziariștii vor mai mult, vor secretul pentru care investitorii au venit într-o rafinărie cu atîtea probleme. Cei întrebați parează cu eleganță. Secretele sînt, totuși, secrete.

Deasupra tuturor, speranța

între toți, Nadia ascultă atent. „Am dorit să fiu împreună cu Rafo și am venit din nou aici. O fac pentru că Rafo e foarte importantă pentru acest oraș, pentru că fără ea existența a mii de oameni nu ar mai fi posibilă. Sper să fie un pas pozitiv, să putem să-i ajutăm pe cei care au nevoie de noi. Dar sînt aici și pentru că m-am născut în Onești, pentru că este orașul meu, în care mi-am revăzut colegele, liceul”. întîlnirea o încheie Marian Ion, liderul sindicatului Rafinorul. „Sîntem 2.600 de oameni în Rafo și alte cîteva mii acasă – spune liderul sindical. Speranța noastră a rămas, toată, în noii acționari ai rafinăriei, în Nadia Comăneci, campioana care poate înmuia inimi ca ale premierului Tăriceanu, care poate deschide pentru Rafo multe uși. Așteptăm de mulți ani clipe ca aceasta și trăim cu speranța că acum vom ajunge la un liman”. Am senzația că ceva nu s-a spus încă în toată această adunarea, că ceva încă nu e la locul lui, că pentru Rafo suspansul n-a fost depășit. Ieșim, buluc, afară, unde știm că așteaptă, deja, salariații. Văd o mare de capete în incinta rafinăriei. Mai mulți ca la orice adunare de protest, ca la orice miting. Oamenii stau liniștiți, dar cînd apare Nadia, izbucnesc în aplauze. „Bună ziua, ce mai faceți?” – spune Nadia, de cum se apropie de primele rînduri. Face cu mîna, tuturor, ca de pe podiumul de la Montreal. Marian Ion îi cheamă pe toți la microfon. Moderatorul rămîne tot Marin Anton, agil, dar mai grijului parcă în vorbă, în discursul de adio al foștilor administratori. Cîte unul, din mulțime, dă să strige ceva. Nu mai are spor. Pe Nadia o aud toți, cu aceleași cuvinte simple, ca și la conferința de presă. Pentru asta e din nou la Onești, pentru a fi alături de oneștenii care au nevoie de ea, de oameni ca ea. Va veni ori de cîte ori aici – spune marea gimnastă. Să le dea tuturor speranță. De speranță și planuri de viitor le vorbește și Andre Geens. El este noul administrator și vede cu cine va lucra. (Petru DONE, Ion MORARU)e, figură tipică de intelectual. La capete de rî

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!