Abatorul din cartierul băcăuan Gherăiești, aparținînd societății Agricola Internațional, unitate reclamată în repetate rînduri autorităților de către vecini astenizați de mirosul greu, a fost recent autorizat. „Comisia de Avizare Tehnică, formată din reprezentanți ai Agențiilor de Mediu Locală și Regională, ai Gărzii de Mediu, Autorității de Sănătate Publică, Direcției Sanitar-Veterinare și administrației, a decis, în urma analizării documentelor și a observațiilor făcute la dezbaterea publică a chestiunii, să acorde abatorului autorizația integrată de funcționare. Deoarece la ora actuală firma nu respectă în totalitate normele de mediu, s-a prevăzut un program de conformare ale cărui măsuri trebuie realizate de Agricola Internațional pînă cel tîrziu pe 30 octombrie anul viitor, în caz contrar unitatea fiind imediat închisă”, a declarat Iulian Movilă, directorul Agenției Regionale pentru Protecția Mediului (ARPM). O oarecare vină în apariția problemei cu abatorul amintit, a adăugat el, o poartă și autoritățile locale, care, de-a lungul timpului, au acordat autorizații de construcție de locuințe mai aproape de unitate decît prevede legea. (Alin LEANCĂ)
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.