Consilierii locali au îngropat securea războiului

Administrator

Consilierii Locali s-au întrunit într-o nouă ședință ordinară, ieri. Aceasta poate a fost cea mai liniștită ședință de multă vreme, cînd nici măcar Vasile Botomei nu a avenit să tulbure apele și nu și-a mai arătat interesul față de problemele municipiului, aflate în mapele aleșilor. Nici măcar consilieri locali social-democrați nu au fost virulenți, deși în weekend-ul trecut, liderul lor din partid, Viorel Hrebenciuc, amenința că pînă la cel mai mic membru de partid va sta cu ochii pe acțiunile actualei puteri. Poate aleșii locali au fost temperați de prezența în rîndurile lor a IPS Ioachim Băcăuanu, arhiereu vicar al Episcopiei Romanului, care a venit în Bacău, pentru a susține trei proiecte de hotărîre ce vizau acordarea unor terenuri pentru construcția unor biserici. Dar și după plecarea acestuia, ședința s-a desfășurat în același ton de împăcare cu sine și spiritualitate. De la ședință a lipsit primarul Romeo Stavarache, plecat în Italia, și viceprimarul Constantin Scripăț, demis de prefectul Gabriel Berca. încă de la început, a planat o enigmă, viceprimarul Nicolae Onică, nu a purtat tricolorul de primar. „De ce nu purtați tricolorul dacă îl înlocuiți pe primar?”, a întrebat social-democratul George Bogatu. Răspunsul a venit de la Ovidiu Popovici, secretarul municipiului Bacău. „Legea spune că doar primarul poate purta tricolorul sau ofițerul stării civile”, a explicat acesta. „Păi și Benea de ce purta tricolorul cînd era viceprimar? încă un abuz al vechii administrații!”, a mai spus, zîmbind, Bogatu.

Tehnica a ajuns, în sfîrșit, la consilierii locali

După mai multe luni de așteptare, aleșii locali și-au primit zestrea, în sfîrșit, achiziționată din banii municipalității. Tehnica a ajuns la ei și ieri, în ședința Consiliului Local Bacău au putut să își prezinte în văzul lumii laptop-urile pe care și le-au aprobat. Argintii, ochioase, strălucitoare, acestea au tronat în fața fiecărui ales local. Pe noile achiziții, consilierii loclai băcăuani și-au primit proiectele de hotărîre pe care le-au avut de aprobat, renunțîndu-se astfel la teancul de hîrtii, de care aleșii nu știau cum să scape mai repede, după ședințe. Din cînd în cînd, simțindu-se urmăriți de ochii celorlalți participanți la ședința de Consiliul Local, aleșii au mîngîiat cu „tandrețe” tastatura și finuțul mouse, încorporat în laptop. în rest, aparatele au fost utilizate doar pentru urmărirea proiectelor de hotărîre și după cum au spus ei, mai folositoare au fost în ședințele de comisii.

Copăcei, ciori, semafoare, străzi cu sens unic, alei, problemele stringente

Ședința a început cu informarea aleșilor locali asupra demiterii viceprimarului Scripăț. Singurul care a avut ceva de adăugat a fost Laurian Lucaș, cel văzut cu cele mai multe șanse pentru ocuparea funcției vacante. „Cînd există un ordin al prefectului, de ce se adresează în contencios? Cu plecăciune, încerc să aflu care sînt motivele plîngerii domnului Scripăț, dacă există un motiv concret de contestație”, a spus Laurian Lucaș. Nimeni nu i-a dat apă la moară așa că s-a tercut la alte puncte de pe ordinea de zi. Aleșii locali au ridicat și alte probleme în ședință. Astfel s-a dorit să se știe dacă s-au plantat pomi în ultima perioadă, pentru că există o hoărîre mai veche a CL, care prevede că atunci cînd se taie un copac pentru o construcție să se planteze trei la loc, ce se mai face cu ciorile din Parcul Cancicov și cu cuiburile lor, să se instaleze un semafor la sensul giratoriu de la statuia lui Ștefan cel Mare sau ca poliția să urmărească și să sancționeze pe cei care nu respectă sensul unic de circulație de pe strazile Eliberării și Ioniță Sandu Sturza.(Claudiu TĂNĂSESCU)

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.