Ceața și umezeala zilei de ieri nu i-au oprit pe cei aproape 30 de tineri care s-au hotărît să facă ordine pe Insula de agrement din Bacău. Grupați în jurul Centrului Regional de Ecologie (CRE), voluntarii de la Asociația „Veniți cu noi”, coordonați de Remus Lupu, și cei de la clubul de cercetași „Santinela Verde”, de la Colegiul „Vasile Alecsandri”, conduși de profesorul Radu Pecher, s-au apucat, la ora 10.00, să facă ceea ce nimeni nu se înghesuie: curățenie pe insulă și pe lac. Cu două bărci, saci pentru colecționarea pet-urilor și multă bună dispoziție, tinerii au trecut la treabă. „S-a reușit strîngerea cîtorva zeci de saci cu pet-uri aruncate pe malul apei și pe insulă. Ce-i drept, insula este un spațiu destul de curat, însă în jurul acesteia au fost probleme, datorită resturilor aduse de Bistrița”, ne-a explicat Gabriel Grițcu, președintele CRE. Mai interesantă a fost recuperarea anvelopelor ce zac de ani buni pe fundul apei și despre care nimeni nu credea că vor putea fi scoase. „Au fost mulți sceptici, care au afirmat că anvelopele nu pot fi scoase din apă. Ne-am grupat cîte trei într-o barcă, cu ancore, și am reușit să mai curățim apa de vreo 20 de asemenea reziduri. Nu este mult, dar este un început și, sperăm noi, un exemplu și pentru alții, că se poate”, a mai spus Grițcu. Un aspect interesant a fost distrugerea cîtorva mii de metri de plasă de pescuit monofilament, confiscată de-a lungul ultimelor luni de reprezentanții CRE. „în cadrul acțiunii de duminică, am distrus aproximativ 4.000 m plase de pescuit găsite pe lacuri de voluntarii CRE în această toamnă”, a completat Gabriel Grițcu. Acțiunea tinerilor va continua și în săptămînile viitore. „Vor fi surprize”, a precizat președintele CRE, fără a da amănunte. (Constantin GHERASIM)
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.