Cine crede că băcăuanii nu sînt interesați să cumpere artă plastică de calitate, indiferent de prețul acesteia, se înșeală. Ultima dovadă în acest sens a fost oferită de actuala ediție a Tîrgului de Artă, deschis la Galeriile „Ion Frunzetti”, (fosta galerie UAP), unde au fost scoase la vînzare și achiziționate lucrări de zeci de milioane de lei. „S-au vîndut mai multe tablouri și lucrări de grafică, aparținînd unor artiști precum Ilie Boca, Mihai Chirnoagă, Ștefan Pristavu și alții. între acestea s-a aflat și un tablou, semnat Lucian Nedelcu, un artist plastic din Focșani, la prețul de 3.500 RON. Este un adevărat record, care ne bucură. Cel puțin, pînă în momentul de față”, ne-a declarat Dionis Pușcuță, președintele filialei Bacău a UAP.
Precizăm că Tîrgul de Artă, organizat de filiala Bacău a UAP, oferă celor interesați oportunitatea achiziționării a peste 200 de creații de artă plastică, aparținînd unor artiști plastici consacrați din zona Bacăului și nu numai. Spre deosebire de ceea ce se poate admira și, eventual, cumpară din Galeriile de Artă, tablourile și sculpturile din tîrg au prețuri mai mici. „Comisionul practicat în perioada de desfășurare a tîrgului este de 5 la sută, față de cel de 22 la sută din galeriile de artă”, după cum ne-a explicat Silvia Marin, de la filiala Bacău a Uniunii Artiștilor Plastici. Tîrgul va fi deschis pînă la finele primei săptămîni din ianuarie 2007, iar cei interesați au acces la lucrări în fiecare zi, între orele 9.00 – 17.00. (Constantin GHERASIM)
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.