Luneta și ruleta

Administrator

„România unică și profundă, autentică și remarcabilă”

Dan PERȘA

Ei bine, sîntem aproape de integrarea europeană. Cineva îmi spunea, cu ani în urmă: păi ce, nu sîntem în Europa? Ba sîntem, cum să nu! – doar că pe atunci, cînd auzeam aceste cuvinte, făceam parte din blocul comunist și eram europeni mai degrabă prin așezare geografică. S-a dus comunismul, dar au rămas mentalitățile rele, năravurile rele – și, cum patriotismul acela dulcișor-comunist s-a dus, unii concetățeni nu s-au sfiit să critice biata noastră țărișoară și neamul nostru. S-a spus că sîntem o nație tarată – reluîndu-se parcă vechea acuzație că am fi un popor născut din drojdia pușcăriilor romane, a pungașilor și criminalilor ce au fost scoși din temnițele Romei pentru a fi deportați în tărîmul vechii Dacii. Și aici au rămas și au întemeiat: voievodate, cnezate, principate și, pînă la urmă, o Românie Mare, apoi una mai mititică. Iar cea mitică s-a mai micșorat încă, fără nici o speranță, cînd Basarabia a fost cedată, în vremea lui Emil Constantinescu, Ucrainei. Și multe alte lucruri de rău s-au mai spus. Cele mai noi sînt că nu avem infrastructuri europene și vom da cu mucii în fasole îndată ce vom intra în UE, că avem o clasă politică mult prea coruptă ca să ieșim vreodată la liman, ba s-a spus și despre europeni că nu ne vor decît ca să ne mulgă. încît am stat și m-am întrebat: oare, între atîtea rele, nu vom fi avînd și noi ceva bun, un pic de noblețe, un pic de curaj, un pic de hărnicie, de inteligență și creativitate? Sau altceva, acolo, cît de cît, care să ne facă să ne mai și mîndrim uneori că sîntem români? Pe vremuri, ne mîndream cu asta și nu din altă pricină decît aceea că sîntem români, noi sîntem români! Atît era de ajuns. Credeam despre noi lucruri frumoase. întocmai latino-americanilor care, ajunși în SUA, deși cu turul nădragilor rupți îi privesc cu superioritate pe „americani”, iar cînd sînt întrebați „de ce?”, spun că ei sînt posesorii unei spiritualități, iar „americanii” nu au habar de una ca asta și nici nu pot să înțeleagă ce e spiritualitatea. Adică, bunăstarea materială nu contează cînd e să ai o părere bună despre tine. Și totuși, după 1989, am cam părăsit ideea aceasta că noi sîntem români, adică un neam al spiritului înalt și am început să ne vedem necazurile și sărăcia drept poveri peste care nu mai putem trece. De aceea și aderăm la UE. Vrem să avem buzunarele, hai, nu pline, la asta nu prea sperăm, dar măcar de cîteva ori mai pline decît le avem acum. Adică, ne dorim un nivel de trai decent și am văzut că, din varii motive, nu am reușit să ridicăm nivelul nostru de trai și, la mai bine de 16 ani de la Revoluția anticomunistă, sîntem încă la fel de săraci ca la început, ba încă mult mai rău. Va rezolva Uniunea Europeană treaba aceasta pentru noi? Cei mai mulți români sînt sceptici. Nimeni nu ne va băga în sac ceva. Și, atunci, cum vom face să ne crească nivelul de trai? Pentru că, de va fi să așteptăm încă pe cît am așteptat de la Revoluție pînă azi, ca să ajungem la lefuri duble față de cele pe care le avem acum (și chiar dublate n-ar fi mare lucru), mulți dintre noi vor fi oale și ulcele atunci. Pentru unii români, soluția a fost găsită. De europeni chiar. Medicii vor merge în Anglia și Franța, vor profesa acolo meseria pe bani cu mult mai mulți ca la noi (și acești medici vor închide ochii la faptul că vor fi plătiți mai prost ca medicii băștinași). Iată că europenii s-au gîndit la un mod de a ne lua și ce avem bun în țară. Și, cu siguranță, asta se va întîmpla de acum încolo. Specialiștii noștri vor pleca de la noi, pentru că nu pot trăi în sărăcie și mizerie. Nu poți cîștiga, în România, muncind cinstit, mai nimic. în vreme ce acei inși ce au adunat un capital s-au putut îmbogăți fără măsură. Iar „capitalismul sălbatic” chiar a fost scuzat, spunîndu-se că orice economie de piață trebuie să treacă prin așa ceva, de parcă am trăi în sălbăticie. Capitalismul americam s-a clădit pe forța irumptă din vestul sălbatic, însă la noi nu era cazul să fie la fel. Noi am fost o țară europeană ani mulți, avem o tradiție economică și socială, avem ceva în urma noastră care ar fi trebuit să ne învețe decența; decența de a legifera în așa fel încît să păstrăm un echilibru între păturile sociale. Oare de ce n-am reușit să facem asta? Se pare că, atît în planul oamenilor politici, cît și în acela al oamenilor de afaceri, corupția e așa de mare încît nimic nu a putut stopa exercițiul în funcțiune al furturilor, al înșelătoriilor, al escrocheriilor de tot felul. Și te întîlnești pe stradă cu cîte un ins despre care știi că e escroc, dar el e parfumat și stă cu pieptul sus lîngă Mercedesul său, pe cînd tu, române, ești asudat, gheboșat și umil, iar dacă nu poți visa la un hîrb de Dacia 1300, e bine măcar dacă nu ai o gaură în pingele.
Of, greu mai e pe lume! într-o țară, în România, în care a spune „capitalism sălbatic” e prea puțin. Noi avem, chiar dacă Ion Iliescu visa într-o vreme la o formulă economică de tip suedez, un „capitalism dikensian”. Unul în care forța de muncă e exploatată într-un mod aproape de sclavaj. Dar nimeni nu cercetează această problemă, nimeni nu se interesează că jumătate din populația țării muncește „la negru”, adică fără carte de muncă, fără asigurări sociale și fără să plătească impozite, desigur. Iar această jumătate e alcătuită majoritar din oameni tineri. Poate că pentru ei intrarea în UE va însemna ceva. Pentru cei mai vîrstnici, va fi un rău adăugat altor rele. Și în toată această mizerie (pentru că mizeria și sărăcia sînt lucruri distincte), cum să descoperi ceea ce vom aduce, ca români, bun în Europa și cele cu care ne putem mîndri? Vom duce europenilor, oare, doar această „Românie unică și profundă, autentică și remarcabilă”, cum o ironiza un comentator, sau vom avea și altceva de oferit? Pentru că nu trebuie să ne gîndim doar la ce putem obține, ci, pentru a ajunge la bunăstare, trebuie mai întîi să înțelegem că trebuie să oferim ceva și să dorim să le oferim europenilor ceva – și bine ar fi să fie ceva de care să nu se poată lipsi.ică un neam al

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.