în urma discuțiilor dintre reprezentanții Casei Naționale de Pensii și Alte Drepturi de Asigurări Sociale și ai Poștei Române s-a luat decizia de a se modifica, în luna decembrie, graficul de achitare a pensiilor, a altor drepturi de protecție socială, precum și a ajutoarelor bănești, astfel încît populația să primească banii înaintea Sărbătorilor de iarnă. Astfel, pensiile de asigurări sociale de stat, pensiile pentru agricultori, pensiile militare și ajutoarele bănesti se vor achita la domiciliul beneficiarilor în perioada 12 – 22 decembrie. „Persoanele care nu sînt găsite la domiciliu de factorii poștali – ne-a informat Nicoleta Vartic, șefa serviciului relații cu mass-media al Companiei Naționale Poșta Română – își pot ridica banii cuveniți de la oficiile poștale la care sînt arondate, pînă pe 28 decembrie. Taloanele mov și cele portocalii vor fi distribuite, tot în perioada 12 – 22 decembrie, la domiciliul beneficiarilor care au optat pentru plata pensiilor și a ajutoarelor bănești în conturi bancare. De asemenea, acestea pot fi ridicate, pîna pe 28 decembrie, de la oficiile poștale la care sînt arondați beneficiarii”. (Petru DONE)
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.