Valea Trotușului intră în UE prin internet

Administrator

Societatea Multi-Net Onești, în parteneriat cu Consiliul Județean Bacău, organizează mîine, 8 decembrie, seminarul cu tema „Valea Trotușului intră în Uniunea Europeană prin internet. Soluții eficiente pentru administrațiile locale de a se adapta cerințelor europene „. Seminarul – au precizat organizatorii – se dorește un suport util pentru administrațiile locale din zona Văii Trotușului, care să conștientizeze importanța unei comunicări rapide și moderne, în contextul aderării României la Uniunea Europeană. în cadrul seminarului, specialiști din domeniul tehnologiei informațiilor vor prezenta soluții concrete, care pot facilita adaptarea la cerințele și normele comunitare și, în același timp, vor răspunde întrebărilor venite din partea reprezentanților administrațiilor locale. Specialiști în internet, soft și birotică vor crea o imagine complexă asupra posibilităților de utilizare a tehnologiei informațiilor de către administrațiile locale, în folosul comunităților, în cadrul procesului de integrare în Uniunea Europeană”.
La eveniment sînt așteptați să participe reprezentanți ai autorităților locale din 25 de comune din zona Văii Trotușului, reprezentanți ai Consiliului Județean Bacău, specialiști ai societăților Multi-Net Onesti, Comservice Company Bacău, Grup Soft Piatra Neamț și reprezentanți ai mass-media. Seminarul va vea loc, de la ora 9,00, în sala de conferințe a Bibliotecii „Radu Rosseti” din Onești. (Petru DONE)

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.