Toți locuitorii județului Bacău vor primi acasă în această lună, prin Poștă, o scrisoare în care vor găsi cele două taloane care le vor da dreptul la setul de analize medicale de care vor beneficia gratuit în 2007. Pe fiecare talon va fi scris numele, prenumele și codul numeric personal al titularului. Unul dintre taloane va avea tipărit pe el „MEDIC”, iar celălalt „LABORATOR DE ANALIZE”. Primul va fi predat la medicul de familie, în momentul prezentării la consultația pentru evaluarea stării de sănătate, iar cu al doilea pacientul se va duce la laboratorul stabilit pentru recoltarea probelor de analize recomandate. Persoanele care au pînă în 18 ani vor beneficia de un set de analize care va consta în hemoleucograma completă, creatinina serică, glicemia, sideremia (pentru anemie), examenul complet de urină și exudat faringian (inclusiv antibiograma). Cei care au peste 18 ani vor face hemoleucograma completă, creatinina serică, colesterolul total (cei cardiovasculari vor beneficia și de HDL colesterol și LDL colesterol), trigliceride, TGO, TGP, examenul complet de urină și acidul uric. în plus, gravidelor li se va efectua și sideremia. în situația în care laboratorul nu le poate efectua în totalitate analizele, din motive obiective, este obligat să anuleze investigațiile paraclinice care nu au fost efectuate, în fața persoanei respective, și să menționeze aceasta pe biletul de trimitere și talon. Programarea la analize a pacienților de pe lista medicilor de familie va fi făcută începînd de la 1 ianuarie 2007, în fiecare trimestru fiind planificați cei născuți în una dintre lunile din perioada respectivă. (Elena ȚINTARU)
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.