Ștefan RADU
în țara în care caii pasc pe pistele aeroporturilor (cică internaționale!!!), este absolut normal ca miniștri să se încaiere pentru ciolanul privatizărilor. De o săptămînă se poartă negocieri între liberali și democrați pentru a ocupa două, trei amărîte de posturi în Guvern. Ce este valabil pe la prînz se contestă la ora jurnalelor de seară (că dă bine la audiență!). Românii cred că nici nu mai sînt interesați de tot circul ăsta, avînd pe agendă lucruri mult mai importante: aprovizionarea de Crăciun, verificarea rezervelor de zaibăr de prin beciuri și actualizarea pașapoartelor pentru a fi gata de plecare în lume imediat după integrare. Balamucul carpato-mioritic a devenit de-a dreptul insuportabil pentru orice om normal.
Ieri, m-a sunat un prieten din Franța să mă întrebe la ce folosesc bieții cai pe aeroporturile din România? Știrea cu accidentul de la Bacău a ajuns în presa pariziană, în secțiunea divertisment absurd. Dacă am fi destul de inteligenți, am fructifica situația și am transforma-o într-o atracție turistică. Unii occidentali ar putea fi convinși că este o chestie cu specific național… Deja îmi imaginez cam ce cred vesticii despre nivelul nostru de dezvoltare; vor asimila noțiunea românească de aeroport internațional cu niscaiva maidanuri unde, cu puțin noroc, poți ateriza în siguranță. Ce mă surprinde este lipsa totală de reacție a autorităților. Aud că baba proprietară a mîrțoagei care a pus în pericol traficul aerian are pretenția de a fi despăgubită pentru decesul animalului! Nu i-a spus nimeni că ar trebui să plătească revizia tehnică a aparatului de zbor și să achite și o amendă babană pentru inconștiență. Sînt sigur că se va găsi vreo organizație care să considere că avem de-a face cu un mișelesc asasinat la adresa cabalinelor! Nu contează că au fost în pragul unui accident mortal atîția oameni doar pentru că Aeroportul din Bacău nu are garduri, pentru că autoritățile dorm în papuci sau pentru că noțiunea de proprietate este ceva foarte confuz în România…
Ne împiedicăm, la fiecare pas, de fel de fel de mîrțoage. Singura lor preocupare este să aibă iarbă grasă de păscut. Regulile (a se citi legile) nu au vreo relevanță. Și – la urma urmei – cine să le aplice?! Executivul a devenit un fel de islaz populat cu mîrțoage turbate, disperate să ocupe pajiștea cea mai mănoasă (eventual cea a privatizărilor „nerezolvate”…). Nu contează că pun în pericol cursa europeană a României, că țara se află în pragul prăbușirii. Cică pilotul de la Bacău ar fi anunțat turnul de control că pe pistă se află o haită de cîini. Nu a greșit prea mult: ce mi-s mîțoagele, ce mi-s maidanezii?!! Pentru nația asta este aceeași belea. Oricum n-aveau ce căuta pe pista de zbor… De sus, de la nivelul partenerilor occidentali, orătănile care populează spațiul dîmbovițean par la fel din orice unghi le-ai privi. Avem nevoie de un Ecarisaj serios, de un măturoi rezistent pentru a curăța calea către viitor. Altfel Fefeleaga ne va face pocinogul. Mai ales că pe lîngă ea se agită atîția mînji răpciugoși, sălbăticiți la vreme de tranziție…
Ștefan RADU
că internaționale!!!), este absolut normal c
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.