Piața de capital

Administrator

Bursa crește, SIF-urile scad

Evoluție ascendentă în ședința de ieri la Bursa de Valori, mai puțin însă în segmentul societăților de investiții financiare, care în medie a scăzut cu 0,14%. Indicele BET-C a urcat cu un procent, iar indicele celor mai reprezentative titluri de la bursă, BET, s-a apreciat cu 1,47%, mai ales datorită aprecierii cotațiilor la acțiunile din segmentul petrolier și din cel farmaceutic. Valoarea schimburilor s-a menținut aproximativ la nivelul înregistrat în ședința precedentă, de 41,63 milioane RON, cu un aport consistent din partea titlurilor SIF, a celor petroliere și bancare.

Rompetrol rafinare (RRC) a ținut capul de afiș al debutului de ședință, cînd înregistra cea mai bună lichiditate la nivelul pieței, dar și o apreciere destul de consistentă a cotațiilor – au opinat analiștii de la Prime Transaction. S-au tranzacționat, pînă la finalul ședinței, aproximativ 45 de milioane de acțiuni în valoare de 4,08 milioane RON, cursul închizînd cu 3,52% peste cel de referință, la 0,0912 RON/acțiune. RRC a reușit, astfel, să se consolideze o buna parte a ședinței peste pragul de 0,0900 RON/acțiune și să se mențină pe trendul ascendent reluat de acum o lună, de la un minim de 0,0800 RON/acțiune. Petrom (SNP) a urmat aceeași tendință ascendentă, menținîndu-se peste prețul de referință pe tot parcursul ședinței pe un volum total de tranzacționare de 2,7 milioane de acțiuni. Cursul a închis cu 1,72%, la 0,5900 RON/acțiune, și sînt premise pentru reluarea tendinței ascendente și în cazul titlurilor SNP, un prim semnal venind după depășirea palierului de 0,6000 RON/acțiune.
în segmentul bancar, tendința de consolidare încă se menține, prețurile de închidere la titlurile din acest segment fiind foarte apropiate de cele din ședința precedentă. Banca Transilvania (TLV) a urcat pînă la un maxim de 1,0300 RON/acțiune, însă pe final de ședință cursul a coborat cu un pas de cotare sub prețul de referință la 1,0100 RON/acțiune (minus 0,98%). BRD-GSG (BRD) a înregistrat un salt ceva mai consistent în debutul ședinței, pînă la nivelul de 19 RON/acțiune, însă la fel ca în cazul titlurilor TLV, creșterea s-a temperat pe final de ședința pînă în apropierea prețului de referință la 18,7000 RON/acțiune (plus 0,54%), lichiditatea rămînînd la fel de ridicată ca în ședință precedentă la peste 166.000 de acțiuni tranzacționate în valoare de 3,12 milioane RON.
„Reviriment în segmentul farmaceutic, venit după o serie de ședințe în care s-au înregistrat scăderi ale cotațiilor pentru aceste titluri” – au obseravt analiștii Prime Transaction. Compania de cercetare Cegedim a dat publicității evoluția pieței „farma” în trimestrul al treilea din acest an, care a înregistrat un salt la 1,39 miliarde RON, ajungînd la o creștere de 17,9%. Ritmul de creștere pentrul anul 2007 al pieței farmaceutice este estimat a fi în jur de 20%. Antibiotice, în plin proces de privatizare, se menține în top 10 cu o cotă de piață de 3,2%, iar conducea companiei are în plan demararea unui program de dezvoltare care necesită investiții de 25 de milioane de euro pe parcursul următorii trei ani care ar majora cota de piață cu încă un punct procentual. Titlurile Antibiotice Iași (ATB) au înregistrat cea mai buna evoluție de la categoria întîi cu o creștere de 6,41% pînă la 1,6600 RON/acțiune, fiind tranzacționate un număr de 264.000 de acțiuni în valoare de 431.000 RON. Pe creștere a închis și BIO, la 0,6500 RON/acțiune (plus 1,56%), nivel la care s-a menținut pe mai tot parcursul ședinței.
în cazul titlurilor Oltchim Rîmnicu Vîlcea (OLT) se pare că și-a pus amprenta știrea conform căreia litigiul aferent majorării de capital social de la finele anului 2003 s-a încheiat prin anularea hotărîrii acestei majorări conform sentinței pronunțată de Tribunalul Vîlcea. Cursul a urcat rapid încă din prima oră de tranzacționare, pînă la un maxim de 0,4800 RON/acțiune, însă de la acest nivel echilibrul între cumpărători și vînzători instalandu-se și ducînd la o temperare a ritmului de creștere pînă la prețul de închidere de 0,4560 RON/acțiune (plus 2,70%). Astfel sînt premise pentru reluarea trendului ascendent, cel puțin pînă la vîrfurile din lunile februarie și august din acest an, la peste 0,5000 RON/acțiune.
Pe ansamblu, segmentul SIF a înregistrat o evoluție mai degrabă de consolidare, însă volatilitatea la nivelul cursului de tranzacționare s-a menținut ridicată. SIF Oltenia (SIF5) a cumulat cel mai mare rulaj la nivelul pieței de 8,88 milioane RON, însă cursul a înregistrat o ușoară depreciere la prețul de închidere pînă la 3,1800 RON/acțiune (plus 0,63%), după ce la jumătatea ședinței atingea un nivel maxim de 3,2800 RON/acțiune. Scădere ceva mai semnificativă au înregistrat titlurile SIF Muntenia (SIF4), care au închis la 1,7800 RON/acțiune (minus 1,11%), în timp ce SIF Transilvania (SIF3) a reușit cea mai bună evoluție ascendentă, la 0,7%, peste prețul de referință la 2,8800 RON/acțiune. (Petru DONE)

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.